„România este o parte a acordurilor încheiate cu UE pentru procurarea de vaccinuri împotriva virusului SARS-CoV-2. Din cauza cererii extrem de ridicate, se pare că acest vaccin trebuie să ajungă în ţările membre ale UE într-un mod etapizat. Toate statele vor primi în acelaşi timp tranşe. Primii vaccinaţi vor fi lucrătorii din sectorul sanitar şi persoanele din grupe de risc. Vaccinarea întregii populaţii va începe cel mai devreme în primăvară”, a anunțat Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, potrivit Agerpres.
Horațiu Moldovan a mai spus că vaccinurile vor fi folosite „la cel mai înalt grad de eficienţă şi siguranţă” și vor respecta toate reglementările internaţionale.
„Ministerul Sănătăţii are o strategie de vaccinare în România şi există etape prevăzute, precum şi o reţea de stocare şi distribuţie. Noul vaccin pe care îl vom aplica pentru SARS-CoV-2 necesită condiţii speciale de transport şi depozitare şi aceste lucruri vor fi, cu siguranţă, bine gestionate”, a mai explicat Horațiu Moldovan.
Campania de vaccinare anti-Covid în România se va desfășura în trei etape, primii urmând să fie imunizați lucrătorii din domeniul sănătății și social, iar în a doua etapă vor fi vaccinaţi toţi angajaţii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, inclusiv cei din salubritate sau personalul poştal.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro