UPDATE: Printre beneficiarii sumelor record retrocedate se numără omul de afaceri argeșean Valentin Vișoiu (proprietar al companiei Comrag), reținut de DNA în noiembrie 2014, în dosarul primarului din Pitești, Tudor Pendiuc. Asociatul lui Vișoiu, Florin Șerban Barbu, a beneficiat, de asemenea, de sume colosale de la ANRP, ca și Gheorghe Adrian Manole.
Un alt dosar a fost soluționat pe considerente… medicale: ”CONSTANTIN TUDOR  a cesionat cu titlu gratuit lui CONSTANTIN AUREL.  la 07.01.2008, CONSTANTIN AUREL a solicitat soluţionarea cu prioritate a dosarului, motivând cu „starea de sănătate foarte şubredă” a tatălui său şi cu vârsta înaintată, ataşând cererii un certificat medical, conform căruia CONSTANTIN TUDOR suferă de mai multe afecţiuni”, precizează surse apropiate anchetei. Victor Adrian Mircea Borțică, un pasionat al mașinilor de lux, se numără, de asemenea, printre beneficiarii retrocedărilor de la ANRP.
Poziția oficială a DNA referitor la reținerea șefului ANI, Horia Georgescu:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe 24 de ore, începând cu data de 16.03.2015, a inculpatului GEORGESCU HORIA, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.  În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii ianuarie 2015, Guvernul României – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 – 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.
Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate.
Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ).
Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnați nu au purtat o corespondență cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agențiile imobiliare etc. privind tranzacțiile deja efectuate/certe cu proprietăți imobiliare similare.
În două cazuri evaluatorii desemnați au utilizat, în cadrul metodei comparației directe, „comparabile” constând în anunțuri de vânzare publicate online sau în ziare, fără a purta corespondență cu deținătorii de informații privind tranzacțiile certe cu proprietăți imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina prețul real al pieței imobiliare.
Concluzionând, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire.  În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane”, arată DNA într-un comunicat.
Horia Georgescu va fi prezentat mâine la Curtea Supremă cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI