Asemănarea dintre păpușă și intelectualul român este izbitoare, părinții copiilor recunoscându-l imediat pe fostul director al Institutului Cultural Român.

Horia Roman Patapievici / Foto: Hepta

Purtând celebrul papion, ochelarii binecunoscuți și chiar și freza asemănătoare cu ”modelul” din care a fost inspirat, tatăl Cenușăresei este un personaj actual, are care inclusiv profilul intelectual al lui Horia Patapievici. Contactat de Libertatea, regizorul Felix Alexa a declarat:

Am gândit personajul ca fiind un real intelectual. Scenograful spectacolului mi-a propus această idee, a asemănării cu domnul Patapievici, și mi-a plăcut. În această versiune modernă a basmului Cenușăreasa, tatăl apare la un moment dat cu o carte în mână, chiar cartea cu povestea Cenușăresei a Fraților Grimm, și spune ușor filosofic că ceea ce se întâmplă ”nu e ca în poveste”. De altfel, cu el se și încheie spectacolul, atunci când închide cartea.

Cunoscutul regizor mai spune că și-ar dori ca Horia-Roman Patapievici să vină și să vadă spectacolul, care este gustat în aceeași măsură și de părinți, și de cei mici. ”Cu umorul său fin, sunt convins că i-ar plăcea!”, a mai precizat Felix Alexa.

Lui Horia Patapievici din spectacol îi dă viață actorul Gabi Apostol, care, de altfel, este și vocea personajului cu papion.

Felix Alexa (centru) alături de ”Horia Patapievici” și de personajele din ”Cenușăreasa”

Despre modul în care şi-a gândit spectacolul, regizorul mărturisește: ”Cenuşăreasa este un spectacol modern, al acestei noi generații de copii care accesează de foarte mici internetul, pentru orice informaţie. O generație surprinzătoare, chiar şi pentru părinți. În acelaşi timp însă, mi-am dorit o reîntoarcere la emoții şi senzaţii adevărate, profunde, la comunicare sufletească, lucruri de care tehnologia modernă ne îndepărtează din ce în ce mai mult. Am reinterpretat celebrul basm gândindu-mă la sensibilitatea copiilor de azi, la inteligenţa lor, uneori surprinzător de matură. O Cenuşăreasă a timpurilor noastre, agitate şi imprevizibile, în care singura alternativă rămâne evadarea din realitate în iluzii şi poveşti teatrale”.

Urmărește-ne pe Google News