Uneori, nu chiar totul îi priveşte direct dar ei intervin dintr-o atitudine participativă. Întreaga săptămână viitoare, Uranus face un trigon la grad perfect cu Jupiter pe direcţia caselor I/V, respectiv de la semnul lor zodiacal natal, Berbecul, la Leu care priveşte sentimentele şi emoţiile controlate de aceste planete într-un fel tumultuos. În a doua parte a zilei de 19 iunie şi, ulterior, pe 20 şi 21 iunie, acestor impulsuri astrale li se adaugă şi cele provenind de la tranzitul Lunii prin Leu, ceea îi poate transforma pe mulţi, tineri sau „încă” tineri, în nişte aventurieri, în nişte cuceritori. Ca tendinţă generală ei nu acceptă oprelişti, bariere, interdicţii, uşi închise şi refuzuri. Luna le trage atenţia asupra unor chestiuni băneşti pe 13 şi 14 iunie apoi, pe 15 şi 16 iunie, îi capacitează spre dialog, comunicare activă, intens trăită dar nu întotdeauna profitabilă. Se vor simţi mereu provocaţi să vorbească, să discute, să se exprime dar nu întotdeauna acest tip de poziţionare verbală îi avantajează. Fie nu toată lumea va avea chef să-i asculte fie, prin insistenţa cu care acaparează o discuţie, îi obosesc şi-i deranjează pe unii. Atenţi mereu să-şi spună părerea, să comenteze, ei nu mai sunt atenţi la nuanţele care apar într-un dialog şi care, la un moment dat, le-ar fi lor utile. Risc de tratare superficială a unor subiecte la un examen. Spontaneitatea este la cote maxime dar in detrimentul rigorii şi exactităţii. Între 17 şi 18 iunie se pot dedica preocupărilor casnice şi domestice.
Vezi toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |