Pe 2 ianuarie, Mercur va intra în casa banilor şi, în următoarele şase zile, cât va ţine acest tranzit, înainte ca el să intre în mişcare aparent retrogradă şi să revină în Capricorn, va putea provoca surprize sau va crea situaţii neobişnuite legate de regimul banilor.
Pe 3 ianuarie, Marte va intra în Scorpion, în casa prietenilor şi cunoscuţilor şi, până la începutul lunii martie, va altera multe dintre aceste relaţii bazate pe cooperare, simpatie, scopuri comune, conlucrare în forme organizate de activitate.
Relaţiile vor fi viciate de lipsa de caracter a unora, de duşmănii şi invidii mai vechi care acum îşi vor croi drum sau de interesele meschine ale foştilor prieteni care intră în contradicţiile cu direcţiile de viaţă actuale ale Capricornilor.
Între 4 şi 6 ianuarie dimineaţa, nu sunt excluse afirmaţii, declaraţii, explicaţii ori pretenţii materiale ridicate de aceste persoane care vor dezvălui, astfel, adevărata natură a relaţiilor care au funcţionat, cu ceva vreme în urmă, pe post de „prietenie”.
Între 6 şi 8 ianuarie (până la ora 18), nativii vor face exerciţii de voinţă pentru a uita, ierta sau minimaliza importanţa gesturilor care i-au nemulţumit. Pe de altă parte, ei pot face demersuri menite să aducă ordine, normalitate sau beneficiu în viaţa personală. Ele pot fi generate de o situaţie convenabilă, de o şansă sau de un ajutor care nu va dura mult timp dar va funcţiona excelent.
Din 8 ianuarie, Luna se va afla în casa I, în zodia lor, şi-i va întări trupeşte şi sufleteşte, dându-le rezistenţă nervoasă şi dârzenie.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul: