Unele suferințe sunt trecătoare și lipsite de risc (răceli, migrene etc.) Alteori, în funcție de vârstă și de tabloul clinic general, o serie de afecțiuni mai vechi se pot acutiza ca formă de manifestare (dureri, inflamații, limitarea mișcărilor). Locurile anatomice principale de manifestare a acestor disfuncții sunt plămâni, sistemul osos al toracelui (coaste, stern), umerii și brațele și, dinspre Săgetătorul din opoziție, picioarele; mai sunt vizate sistemul nervos care coordonează mișcările brațelor și picioarelor, circulația periferică, gândirea și exprimarea verbală. În ziua de 2 iunie Luna se va afla pe casa bolilor lungi karmice sau genetice în opoziție cu Soarele din Gemeni, de aceea este de anticipat că unele afecțiuni se pot manifesta în chip neplăcut, pentru unii, alarmant. Prima măsură înțeleaptă este limitarea efortului fizic, renunțarea la munca în exces, evitarea imprudențelor de comportament, menajarea zonelor vizate, efectuarea corectă a terapiilor medicamentoase și abordarea cu prudență a tratamentelor corporale (mai precis a se evita dacă nu este absolută nevoie). Pe fondul acelorași aspecte nici relațiile de muncă nu rămân liniștite. Tulburarea apelor se va menține la nivelul discuțiilor în contradictoriu. Atenție, nu luați decizii privitoare la muncă și salariu pe baza zvonurilor, bârfelor, minciunilor și dezinformărilor intenționate promovate de alții. Problemele personale apăsătoare, în derulare sau care privesc un blocaj, pun o greutate pe suflet pe 4 și 5 mai. Trădări și jocuri urâte ale unor ”prieteni”, foști prieteni sau rivali pe 31 mai și 1 iunie.
Vezi toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |