Există o configurație delicată cu privire la sănătate pe axa cardio-vasculară, forma de manifestare cea mai frecventă fiind stările proaste trecătoare. Pe 6 și 7 iulie, tendința generală a nativilor este de a face loc diplomației, cumsecădeniei, spiritului conciliator. O consecință a acestei atitudini față de unele persoane este că o serie de conflicte se pot atenua chiar dacă ele nu se rezolvă în totalitate; ca și cum s-ar pune o surdină pe un fapt de viață prea sonor și neproductiv. Mici vești liniștitoare pe 6 dar, pe 7 iulie, această stare de acalmie se risipește, făcând loc unei nemulțumiri, agitații sau unei tendințe de a intra lesne în panică. În plan procesual, în aceste două zile, pot avea loc acte și fapte nejustificate, nedrepte și profund nemulțumitoare sau lezante. Tot în preajma zilei de 6 iulie, se acutizează discrepanțele și diferențele între nativi și prieteni. Drumurile unora se pot despărți acum. Altele, până la ruptura finală, vor mai face valuri. Între 8 și 9 iulie, discuții despre bani și servicii ori avantaje scontate. Din 10 iulie, Fecioarele vădesc o dorință intensă de stabilizare a conștiinței lor. Prezența planetei Mercur, din 8 iulie, în casa a XI-a a camaraderiilor și grupurilor bazate pe crez și interes comun, va permite exprimarea unor nemulțumiri și/sau deziluzii. Dar nu dialogul va fi nota generală ci conflictul mocnit, lucrurile ascunse, nerostite chiar dacă intuite, care alcătuiesc un peisaj sumbru pentru evoluția acestor grupuri în sine precum și a interesului slujit de ei până acum.
Vezi toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |