Vor lua în calcul ajutorul unui prieten apoi dar vor renunța la această ipoteză după ce, testându-i, își vor da seama că e prea riscant să intre în astfel de relații, mai ales dacă miza bănească este mare. Între 17 și 19 ianuarie dimineața, Peștii își vor găsi calmul interior necesar pentru a aborda subiecte delicate sau costisitoare sufletește. Perioadă în care pot rezolva mici chestiuni practice cu răbdare și metodă. În acest răstimp, își pot face curajul „să ia în piept” chestiunile dificile din viața lor, să le analizeze atent, cu spirit practic și să găsească o ieșire diplomatică, pentru că o postură astrală favorabilă lor, le va permite să fie intuitivi și subtili. Între 19 și 21 ianuarie după-amiaza, Peștii se vor dovedi mobili, adaptabili, trecând peste multe etape plictisitoare, de rutină sau chiar exasperante care țin de casa și gospodăria lor sau de relațiile de familie pe care le vor depăși cu detașare și umor. Relațiile parteneriale rămân un sector activ, important, chiar dacă, pentru moment, ei nu fac pași decisivi pe calea rezolvării. Efortul lor se va îndrepta spre înțelegerea și adaptarea la situația existență. Între 21 și 22 ianuarie, tranzitul Lunii le va permite să intre în armonie cu ei înșiși, să se izoleze de provocările cotidiene, să dea curs fluxului interior al gândirii, să fie constructivi. Etapă bună pentru relațiile afective, pentru povești de amor, aventuri dar și pentru activitățile artistice, de creație sau interpretative. Pe 20 ianuarie, Soarele va intra în Vărsător, în casa a XII-a a cerului lor astral, tranzit care le va imprima un dinamism aparte, un soi de avânt și entuziasm necesar pentru viitoarele provocări.
Toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!