Pe 15 şi 16 iunie unii nativi vor trece prin numeroase fluctuaţii ale stării de spirit provocate de informaţii, veşti, dialoguri, „şoapte” de natură să-i destabilizeze şi apoi să-i mobilizeze, şi tot aşa, nereuşind să se fixeze într-o direcţie tocmai din cauza atâtor date care vin pe tot felul de căi, nici una oficială. Pe 16 iunie, faza de Lună Nouă aruncă în aer convingeri, decizii dar nu pe baza faptelor concrete sau al unor evenimente în derulare ci pe baza a tot felul de informaţii care produc o impresie puternică asupra lor. Fireşte, unele au un temei real şi nu toate sunt doar fabulaţii dar, pentru moment, lor le este greu să le deceleze şi se lasă purtaţi de val. De aici riscul de a crede sau, şi mai grav, de a decide pe baza unor detalii care au ca sursă …o conversaţie. Pe 17, 18 şi 19 iunie dimineaţa, aceşti nativi dau curs unui impuls astral mai profitabil: se interiorizează, analizează, compară dar îşi reprimă orice dorinţă de a face ceva până nu sunt pe deplin convinşi de raţiunea acestor decizii. Această etapă este utilă pentru că îi împiedică să aibă iniţiative nejustificate sau luate sub o impresie de moment. Ba mai mult le ascute instinctul de conservare, de protecţie. În bunul lor renume fac un pas înapoi, tehnică nu numai de apărare ci şi necesară pentru reconstrucţia lor necesară în acest moment. Vor mai fi de partea lor în aceste zile intuiţia, sensibilitatea, magnetismul personal.
Vezi toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |