Pe 9 mai se pot pune probleme de bună chibzuire a banilor. Între 10 și 12 mai nativii pot să facă drumuri-surpriză, ori o serie de călătorii (se modifică traseul, se schimbă data plecării ori durata șederii, apar noi obiectivele etc). Alți nativi pot avea mici probleme tehnice cu mașina lor sau cu vehiculele cu care circulă. Dacă vor susține examene sau vor participa la audiții, vizionări ori preselecții Săgetătorii ar trebui să fie în formă, veseli, mobili, simpatici, inventivi. Între 12 mai după-amiaza și dimineața zilei de 14 mai ei au responsabilități familiale ce le pot ocupa timpul sau chiar le pot modifica planurile, fiind obligați să se sacrifice în folosul celor care au nevoie de prezența și ajutorul lor. Își vor lua însă revanșa din după-amiaza zilei de 14 mai până pe 16 mai când vor avea chef să petreacă, să râdă, să cânte, să asculte muzică, să se distreze, să participe la activități sportive, să fie eroii unor aventuri. Din 12 mai, Marte va intra în casa a VII-a a cerului lor astral, aflându-se în opoziție cu Săgetătorul și, de acolo, timp de aproximativ o lună, le va pune destule bețe-n roate în activitățile contractuale și parteneriale. O primă mostră pot avea pe 15 mai, sau în preajma acestei zile, când se pot certa cu partenerul de viață, pot vorbi despre divorț, se pot despărți de un asociat. Toate animozitățile și conflictele se vor intensifica.
Vezi toate zodiile aici: