Semn zodiacal avantajat de intrarea planetei mercur care, în semnul lor natal, îşi va regăsi un teren prielnic pentru a-şi pune în aplicare geniul lor fundamental pragmatic. „Las’ că vorbesc eu”, „las’ că rezolv eu” sunt cuvinte deseori rostite de aceştia, formule care trădează pe de o parte dorinţa lor de a se implica în toate probleme ce-i privesc direct sau chiar tangenţial, pe de altă parte este vădită dorinţa lor de a fi activi, de a fi în prim-plan după, cum, în alte dăţi, se poate vorbi despre o autoestimare care-i convinge că ei pot rezolva sau controla o situaţie mai bine decât cei apropiaţi (familie, copii, colegi etc.) drept care iau această decizie de asumare a unor sarcini ce nu întotdeauna le incumbă. În plan personal sunt harnici, energici, motivaţi, neobosiţi, dedicaţi, răbdători şi meticuloşi. Uneori, însă, atenţie se pot înfuria.
Ce va urma ? Ceva deloc bun. Cu sau fără eforturile lor, o situaţie bănească se poate ameliora. Uneori poate fi vorba numai de promisiuni sau discuţii aspra unor conjuncturi favorabile, alteori însă, chiar pot apărea de undeva, nişte bani mai puţin munciţi (un bonus, un avans, o recompensă etc.). Zilele 17 şi 18 aprilie sunt mai înnegurate. Ei vor fi mereu pe fugă, mereu ocupaţi, se vor enerva uşor, vor osteni şi-i va durea capul. În funcţie de contextul de viaţă personal, unii Tauri pot croi în sinea lor planuri de răzbunare. În ziua de 17 aprilie se poate instala în viaţa lor un eveniment sau o stare conflictuală provenind, poate, din relaţiile de familie, sau care au ca motiv principal o chestiune domestică, locativă, imobiliară sau funciară. Conflictul are datele unui abuz, al unei exagerări sau ale unui comportament ostil sau al unei manifestări vehemente.
Vezi toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |