Nativii vor fi obligați să conștientizeze fie gravitatea unor evenimente ce se derulează în prejma lor, chiar dacă nu-i privesc direct pe ei ci doar familia sau colaboratorii lor sau vor fi obligați să se gândească foarte serios ce decizii să ia, ce atitudine să adopte sau ce strategie să inițieze pentru a contracara efectele imediate ale unor fapte de viață ce vin spre ei. De parcă nu ar fi suficient că au două cuadraturi dinspre Taur și o opoziție de la Jupiter dinspre Leu, iată că se adaugă, între 3 și 5 mai, pentru a complica sau radicaliza situația, un tranzit al Lunii prin Scorpion (casa a X-a), cu apogeul astral, Luna Plină în Scorpion din 4 mai ce se va așeza pe casa ridicării și împlinirii sociale. Iată un prilej astral pentru confruntări publice, pentru ca persoana lor să fie comentată public, să fie analizată viața și activitatea lor din multiple perspective de viață.
Să mai reținem componenta juridică, justițiară sau procesuală activă ce poate complica evoluția unor conflicte instalate mai demult precum și latura urâtă a naturii umane care se poate manifesta cu acest prilej când, o serie de apropiați, îl pot trăda sau părăsi pe un nativ născut în Vărsător. Unii nativi, cu mai multă experiență de viață vor încerca să sfideze situația (sau personajul) făcând un pas înainte de calea precipitării unei explicații și implicit a demascării adevăratelor lor intenții. Dar asta înseamnă că avem de-a face cu maeștrii ai diplomații și ași ai curajului. Altfel, va fi vorba de tineri sau de oameni lipsiți de experiență de viață.
Vezi toate zodiile aici:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |