Până atunci, năvalnica poziție planetară, precum și dificilele aspecte astrale pe care le-a provocat, le mai poate complica viața cu tot felul de certuri și dizarmonii sau atitudini rigide manifestate de unii membri ai familiei din care provin, mai ales din partea celor în vârstă, cu care nativii greu se pot pune de acord. Din 12 mai, însă, această planetă va intra în zodia Gemenilor, semn de aer cu care Vărsătorul se află într-o relație armonic. El va tranzita casa a V-a care le va da nativilor aripi, inspirație, libertate de gândire, putere de creație, forță interpretativă și, dacă sunt sportivi, capacitate de a depăși niște limite psihologice ori recorduri. Celor mai tineri, acest tranzit le poate da tot felul de idei, care de care mai originale, în a-și petrece timpul liber, în a se distra sau în a se cufunda în tot felul de activități cu grad destul de mare de risc (sporturi  periculoase, pariuri nebunești, jocuri de noroc), aventuri de dragul cuceririi sau al curiozității etc. În perioada care urmează, Vărsătorii se pot confrunta cu o  criză digestivă trecătoare legată de funcționarea stomacului (gastrită, ulcer etc.) alimentație, oboseală, alergie. Între 10 și 14 mai ei vor fi în formă, veseli, activi, inspirați. Între 12 și 14 mai, Vărsătorii pot cheltui sau chiar risipi mulți bani. Iar între 14 și 15 pot susține examene, verificări sau concursuri fiind ajutați de un mental bun, care le permite să facă față tensiunii nervoase, să fie combativi și energici.

Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
Recomandări
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu

Vezi toate zodiile aici:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara unde proprietarii au găsit o soluție banală ca să nu mai plătească impozite mari pe case. Cum reușesc să economisească bani atunci când le moștenesc
FANATIK.RO
Țara unde proprietarii au găsit o soluție banală ca să nu mai plătească impozite mari pe case. Cum reușesc să economisească bani atunci când le moștenesc
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI