Neculai Tudorache a fost condamnat în decembrie 2022 la 4 ani, 8 luni și 10 zile de închisoare, pentru implicarea sa într-o rețea de hoți de lemne care a devastat aproximativ 200 de hectare de pădure în comuna Țibana, județul Iași.

Hoții de lemn din Iași au tăiat o pădure de aproape 200 de hectare

Rețeaua a acționat timp de aproape doi ani, tăind ilegal zeci de mii de arbori din satul Vadu Vejei.

Este vorba de o suprafață de aproximativ 200 de hectare de pădure din Iași, care fusese retrocedată foștilor proprietari, care nu aveau însă posibilitatea să o păzească.

Profitând de acest lucru, în primăvara lui 2014, Florea Costel Gheorghiță s-a autointitulat pădurar, oferind cui dorea lemn pe alese, mai ales arbori groși, de esență tare, stejar, carpen sau jugastru.

În rețeaua hoților din Iași au fost cooptați localnici, care tăiau și transportau lemnul pentru clienți, ei înșiși fiind plătiți tot în lemn furat.

Afacerea a durat aproape doi ani, rețeaua fiind destructurată la începutul lui 2016. În același an, au fost trimiși în judecată 27 de hoți de lemne. Printre aceștia s-a aflat și Neculai Tudorache.

El a primit o pedeapsă de 4 ani, 8 luni și 10 zile de detenție și a fost obligat, în solidar cu ceilalți inculpați, la plata a 2,36 de milioane de lei, ca daune civile către Regia Națională a Pădurilor.

Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani
Recomandări
Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

Cum a fost eliberat înainte de termen hoțul din Iași

Tudorache a fost încarcerat pe 16 decembrie 2022, dar cei 4 ani, 8 luni și 10 zile de închisoare pe care îi avea de executat au fost doar teoretici.

La sfârșitul lui noiembrie 2024, din 1.714 zile de închisoare, executase deja, legal, 1.355 de zile. Atunci a făcut și cerere pentru liberarea condiționată și i-a fost acceptată.

Legea prevede că pentru eliberarea condiționată, deținuții trebuie să îndeplinească mai multe condiții, inclusiv executarea a două treimi din pedeapsă și plata daunelor civile.

Deși Tudorache a executat perioada necesară, el nu a putut achita daunele de 2,36 de milioane de lei stabilite de instanță.

Eliberarea condiționată a bărbatului din Iași, atacă în instanță

Cu toate acestea, judecătorii au decis să-i acorde o șansă, luând în considerare următoarele aspecte: comportamentul bun în penitenciar, participarea la programe educaționale, existența unei oferte de muncă la eliberare și posibilitatea de a achita treptat daunele din salariu.

Decizia de eliberare condiționată a stârnit controverse. Procurorii au contestat-o, iar cazul hoțului de lemne din Iași va fi reanalizat de Tribunal.

Rămâne de văzut dacă Neculai Tudorache va reuși să se reintegreze în societate și să-și achite datoriile, având în vedere că singura sa ocupație anterioară a fost furtul de lemne.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.