Chemal Ibram (37 de ani) era căutat de poliţişti încă din luna septembrie, atunci când, alături de alţi nouă bărbaţi, a comis zeci de furturi din locuinţe. În urma unor percheziţii desfăşurate săptămâna trecută, cei nouă complici ai săi au fost prinşi şi arestaţi preventiv.
Astăzi dimineaţă, ofiţerii de la Investigaţii Criminale şi cei de la Direcţia de Operaţiuni Speciale l-au descoperit pe fugarul care, în ultima perioadă a dormit într-un autoturism. Maşina suspectului a fost depistată în trafic, iar poliţiştii au pornit într-o urmărire ca-n filme pentru prinderea lui.
După câteva zeci de minute, la intersecţia străzilor I.G. Duca şi Panait Moşoiu, suspectul a pierdut controlul direcţiei şi s-a ”înfipt” într-un autoturism parcat. După accident, bărbatul a încercat să fugă, iar pentru că era ameninţat cu armele de poliţişti, a folosit un copil de numai cinci ani, aflat cu el în maşină, pe post de scut uman.
Oamenii legii au tras mai multe focuri de avertisment şi într-un final au reuşit să îl încătuşeze pe suspectul arestat deja pentru 30 de zile. În maşina folosită de bărbat, poliţiştii au descoperit o mască, o pereche de mănuşi şi alte lucruri folosite la spargeri. Minorul folosit pe post de vestă anti-glonţ a scăpat teafăr şi fost predat în custodia concubinei fugarului.