UPDATE marți ora 8.20. Proprietarul hotelului a dat vina pe o problemă apărută la aparatul care tratează apa cu clor din piscină. Complexul Belvedere Panoramic aparține omului de afaceri Mohammad Murad.

„A fost un moment în care acest aparat automat a aruncat o cantitate mai mare de clor, iar clorul nu se evapora, deşi am luat pe loc testele. Au venit cei de la DSV și de la intervenții de la ISU, au luat și testele rapide. E ceva foarte ciudat, se poate întâmpla”, a transmis proprietarul hotelului din stațiunea Olimp. 

În total, la spital au ajuns 13 persoane, dintre care 7 copii.

UPDATE ora 20.28: Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat la ora 19.55, a transmis ISU Dobrogea.

În total, 13 persoane au fost transportate la spital.

„Au fost transportate la spital 13 persoane (6 adulţi şi 7 copii), iar la fața locului au fost asistate medical 11 persoane (6 adulţi şi 5 copii)”, au mai transmis reprezentanții ISU, relatează News.ro.

***

Știre inițială: „Mai multe persoane (printre care şi minori) acuză stare de rău, senzaţii de sufocare, respiraţie greoaie. Pentru gestionarea eficientă a situaţiei, la nivelul judeţului Constanţa a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Inițial, aproximativ 20 de persoane au fost evaluate medical la fața locului, acestea fiind conștiente.

Ulterior, potrivit datelor ISU, 12 persoane, între care şapte copii, au fost transportate la spital. Trei copii au fost duși, în primă fază, la Spitalul Mangalia. Apoi au fost transportați la spital un adult şi un copil cu un echipaj SMURD, un alt adult cu un SMURD, un adult cu o ambulanţă SAJ, trei copii cu doi aparţinători adulţi cu autospeciala de transport victime multiple.

La fața locului au intervenit două autospeciale de transport victime multiple, un echipaj CBRN, cinci echipaje SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI