Hotelierii vor ca la anul să angajeze lucrători din Asia din cauza lipsei personalului calificat sau cer reducerea fiscalității, astfel încât românii care muncesc peste hotare să vină acasă.
Nicolae Bucovală, președintele Asociației Patronale Mamaia, i-a cerut, luni, ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, în timpul unei dezbateri publice privind proiectul Legii Turismului, înființarea unei agenții guvernamentale care să se ocupe de aducere a forței de muncă din afară.
„Probabil că la anul vom avea probleme și mai mari decât am avut anul acesta. Am propus domnului ministru înființarea unei agenții guvernamentale care să se ocupe de aducere a forței de muncă din afară. Așa cum noi avem patru milioane de români afară, probabil sunt zone în lume, și mă refer pe zona Asia, unde mulți își doresc să vină să lucreze în România, unde salariile pe care le oferim noi sunt mai mari decât au ei acolo. (…) Ar putea să vină din toată zona Asia, mai puțin din Europa unde sincer la ora asta nu putem face față salariilor din Uniunea Europeană”, a declarat Bucovală.
Aceștia ar urma să ia lecții de limba română, instruirea urmând să fie făcută pe cheltuiala agentului economic angajator.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Roxana Ciuhulescu a trecut de la cai putere la personaje animate. „Cunosc fiecare replică din desene”