Anul acesta, turiști dornici de o experiență unică si … extremă vor putea să doarmă cu Big Ben în cameră, cu Brâncuși sau cu taurii de la coridă. Cazarea o noapte la temperaturi între minus 2 şi plus 2 grade Celsius costă 440 de lei, iar turiştii primesc pături şi blănuri pufoase de animale, dar şi saci călduroşi de dormit. De foc sau lumânări nici nu poate fi vorba. Singura sursă de lumină pe timpul nopții sunt ledurile de mică putere, care nu deteriorează pereții înghețați.
Văzut de mulţi ca un fel de Polul Nord al României, Complexul de Gheaţă de la Bâlea Lac va fi plin şi anul acesta de Revelion. Hotelul este complet rezervat de un grup de turişti britanici, aceiaşi care vin an de an, potrivit Lidiei Bădilă, purtătorul de cuvânt al Ice Hotel. Pe timpul zilei, hotelul este deschis vizitatorilor, iar între orele 21.00 şi 08.00 este la dispoziţia celor care se cazează.
În curând, la câţiva paşi de hotel, constructorii vor mai ridica și trei încăperi de tip „iglu” din gheaţă – unde cu 660 lei turiştii vor putea petrece o noapte asemenea eschimoşilor -, o biserică din gheaţă care va completa peisajul, dar şi un patinoar. Interesul turiștilor pentru construcţia de gheaţă din inima Munţilor Făgăraş a crescut treptat.
Dacă în primii ani circa 3.000 de turişti veneau să admire hotelul sau să se cazeze, în ultimii ani numărul acestora a depăşit 8.000. Între timp au crescut și prețurile. O simplă vizită a hotelului de gheață costă 15 lei de persoană, cu 5 lei mai mult ca anul trecut, iar ca să ajungi acolo trebuie să iei telecabina, care te costă 60 lei (dus-întors), cu 10 lei în plus față de 2015.
Este pentru al 11-lea an consecutiv când turiştii pot petrece o noapte pe un pat de gheaţă, într-un hotel exlusivist. Ineditul hotel are şi în acest sezon o formă apropiată de cea a construcţiilor din anii trecuţi – este compus din 14 camere cu pat dublu, un hol central de dimensiuni mari prevăzut cu mese si scaune din gheaţă la care se pot servi diverse preparate speciale pe farfurii din gheaţă, plus un bar. Doar tema s-a schimbat – în acesta an este „Europa”, cee ace înseamnă că designul şi denumirile camerelor amintesc de ţări ale Uniunii Europene.
Astfel, turiştii vor putea dormi, în funcţie de preferinţă, în Salonul vienez (Austria), în Dutch room (Olanda), Studio Helsinki (Finlanda), English Home (Anglia), High Lisbon (Portugalia), Bella Italia (Italia), Casa maghiară (Ungaria), Spanish Kingdom (Spania), Deutsche haus (Germania), Irish room (Irlanda), Frozen Sweden (Suedia), Luxemburg, Greek Studio (Grecia) sau în Odaia de sus (România).
La construcția lui au fost folosite câteva sute de tone de gheață.”