Ordinul judecătoresc de confiscare a complexului hotelier și de porturi de agrement Imeretinskiy din Soci, în valoare de 1 miliard de dolari, a fost dat în septembrie, după ce Kremlinul i-a cerut lui Deripaska să nu mai critice în mod public războiul, potrivit a două persoane familiare cu această chestiune, precizează Financial Times (FT).

În timp ce disputa juridică a început înainte ca Moscova să invadeze Ucraina în februarie și, prin urmare, nu a fost „aparent legată” de criticile lui Deripaska la adresa războiului, articolul Financial Times sugerează că este posibil ca afirmațiile oligarhului rus să fi influențat rezultatul cazului.

Deripaska a declarat în martie că este nevoie de pace „cât mai curând posibil”, iar în iunie a subliniat că „distrugerea Ucrainei ar fi o greșeală colosală”.

„Kremlinul i-a cerut să se calmeze”, a declarat o persoană din anturajul lui Deripaska pentru Financial Times, în timp ce un alt asociat al lui Deripaska a precizat că Moscova și-a reiterat cererea cel puțin încă o dată.

La două săptămâni după afirmațiile din iunie ale lui Deripaska, Teritoriul Federal Sirius – un grup științific, educațional și turistic înființat sub Putin – a intentat trei procese de litigiu funciar împotriva companiei magnatului, RogSibAl, care deține complexul Imeretinskiy, mai scrie Financial Times.

Documentele judiciare disponibile public, consultate de FT, arată că judecătorul a decis în favoarea Sirius în septembrie, evacuând RogSibAl, iar în aceeași lună, printr-o hotărâre separată, a decis confiscarea bunurilor imobiliare ale companiei magnatului.

Deripaska și gigantul său de aluminiu Rusal se află sub sancțiuni americane din 2018 pentru activități maligne atât în Crimeea, peninsulă anexată de Rusia, cât și în Ucraina, în ciuda faptului că Deripaska este unul dintre cei mai importanți oligarhi ruși care s-au pronunțat împotriva războiului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru FT că hotărârea judecătorească nu are „nimic de-a face” cu criticile aduse de Deripaska.

Reprezentanții lui Deripaska, cei ai Sirius și nici biroul procurorului general al Rusiei nu au răspuns solicitărilor adresate marți de The Moscow Times pentru a face precizări pe acest subiect.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News