Ei au încercat să spargă tonomatele de cafea din Piața Centrală, deși „prada” n-avea cum să fie spectaculoasă, a anunțat gds.ro.

Cei trei tineri s-au orientat foarte prost, deoarece în zonă sunt camere de luat vederi, iar poliţiştii locali ai dispeceratului Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea au observat prin intermediul sistemului de supraveghere şi monitorizare a municipiului grupul de infractori chiar în timpul „acțiunii”.

Toți hoții au fost prinși imediat

Echipajul mobil al Serviciului Ordine Publică şi Siguranţă Rutieră din zonă a ajuns în timp util la locul precizat, iar suspiciunile au fost confirmate de încercarea celor trei de a fugi la vederea echipajului de poliţie.

Echipajul a reuşit să prindă şi să imobilizeze una dintre cele trei persoane găsite la locul indicat prin dispecerat, o alta fiind urmărită şi imobilizată în zona falezei râului Olăneşti de către echipajul mobil de pe zona Ostroveni, iar cealaltă persoană fiind depistată şi reţinută în zona de nord a oraşului de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Vâlcea.

La locul faptei a fost găsit un cleşte metalic, care se bănuiește că a fi fost folosit la forţarea automatelor de cafea. Suspecţii prinşi de poliţiştii locali au fost predaţi reprezentanţilor Poliţiei Municipiului, în vederea continuării cercetărilor.


Copilul înfiat de Viorica Dăncilă. Destinul celor 8 copii din familia Malancu, dintre care cel mic a fost adoptat de prim-ministrul României!

 
 

Urmărește-ne pe Google News