Auzind strigătele disperate ale femeii, jandarmul aflat în timpul liber a reușit să-l identifice rapid și să-l rețină pe hoț, până la sosirea unui echipaj de poliție.

Incidentul a avut loc, mați, la ora 17.00, în zona teatrul ”Toma Caragiu”, situată în centrul municipiului Ploiești și a fost făcut public pe pagina de Facebook a Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab.

”FURT oprit de jandarm aflat în timpul liber.

Ieri (n.r. – marți), în jurul orei 17:00, zona Teatrului „Toma Caragiu” o femeie în vârsta de 50 de ani striga „Hoții !, Poliția! Mi-a furat banii!”

Colegul nostru aflat în apropiere, deși în afara programului, l-a somat pe bărbatul ce tocmai sustrase o sumă de bani de la o persoană.

Fuga bărbatului a fost îngreunată și de către victimă, aceasta trăgând de hainele celui în cauză. A fost oprit de jandarm şi cu sprijinul unui echipaj de Poliție, cel în cauză a fost dus la secție pentru aplicarea măsurilor legale”, a fost mesajul postat pe Facebook de Gruparea de jandarmi Mobilă Ploiști.

De asemenea, Gruparea de jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești a atras atenția asupra modului de acționar al hoțului.

Astfel, victima furtului se afla în maşina personală, cu portiera deschisă şi număra o sumă de bani, iar ”făptuitorul” a profitat de neatenția persoanei și a trecut în grabă pe lângă mașină sustrăgând suma de bani efectiv din mâinile femeii.

FOTO: Gruparea de Jandarmi Mobilă de Jandarmi Matei Basarab Ploiești – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News