Oamenii legii au intrat ăn alertă după ce, la sfârşitul anului trecut, într-o singură lună, gruparea a furat nu mai puţin de 112 icoane pe lemn si pe sticlă. Imediat după jafuri, poliţiştii au arestat doi dintre indivizii care fac parte din banda de hoţi şi de traficanţi de obiecte de cult bisericesc. Acum, cu ajutorul informaţiilor adunate în timp, au ajuns la alţi 13 indivizi suspectaţi că ar face parte din grupare. În urma jafurilor care au vizat opt biserici din judeţele Hunedoara, Vâlcea şi Mureş bandiţii au produs un prejudiciu de 1.300.000 de lei. „Vânătoarea” îi vizaeză şi pe câţiva colecţionari de artă care, se pare, ar fi cumpărat icoane ştiind că sunt furate. Cercetările continuă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News