Ca să mai “taie” din gustul mâncărurilor grase cu care s-or fi delectat de sărbători, bandiţii de mâna a treia au golit rafturile unui butic, de unde au luat bomboane şi ciocolată. Ca în orice bandă care se respectă, şi sarcinile fiecărui membru al grupării de hoţi care ţintea numai buticuri erau bine stabilite.
Doi dintre ei atrăgeau într-un fel sau altul atenţia vânzătorilor, iar ceilalţi doi îşi umpleau buzunarele cu te miri ce găseau pe raft. De preferat cutii cu bomboane şi ciocolată. În mâna lungă a bandiţilor a mai căzut şi câte o sticlă cu whisky, aşa, ca pentru un aperitiv asortat.
Până să se apuce să se bucure de pradă, cei patru bandiţi cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani au fost prinşi, iar acum sunt anchetaţi de poliţiştii Secţiei 9 din Capitală.
Foto simbol