Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş au prins un bărbat, de 21 de ani, din municipiul Lugoj, bănuit de comiterea mai multor furturi de biciclete. Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii iulie, acesta ar fi comis 21 de fapte de furt, pe raza orașului, majoritatea bicicletelor fiind sustrase din scări de bloc, prin tăierea sistemului de asigurare. Ulterior, cel în cauză a vândut bicicletele. Poliţiştii au reuşit recuperarea a 21 de astfel de mijloace de transport. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.