În bisericile din Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, s-au organizat slujbe la care credincioşii au reconstituit, în mod simbolic, drumul lui Iisus spre Golgota. Oamenii au venit la biserică smeriţi şi cu sufletele deschise să asculte slujba de Înviere. La final, au rostit într-un glas “Hristos a Inviat!”.
Dimineaţă, de la ora 8.00, în Miercurea Ciuc, peste 7.000 de localnici au venit cu coşurile încărcate cu bucate pascale tradiţionale, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, s-au aşezat pe rânduri şi au participat la prima slujbă din ziua Paştelui Catolic, cea de sfinţire a bucatelor, pe care le-au pus apoi pe masa de Paşte.
Ceremonialul sfinţirii bucatelor reprezintă sfârşitul postului Paştelui, care a durat 40 de zile. Paştele, indiferent de data la care este sărbătorit, reprezintă cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Anul trecut, Învierea a fost sărbătorită în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, catolici, greco-catolici, evanghelici şi reformaţi, dar şi de cei din cultele neoprotestante.

Urmărește-ne pe Google News