UPDATE ora 16:05 Ministerul Sănătății: La Spitalul Sfântul Pantelimon nu a fost închisă nicio secție. Toate funcționează chiar și neonatologia unde sunt foarte mulți prematuri

Secretarul de stat, Cristian Grasu a fost, vineri dimineața, la Spitalul Sf. Pantelimon după ce medicul Mihai Dimitiu a anunțat că închide secția pentru că lipsesc materiale inclusiv anestezic.

”Este adevărat că sunt anumite probleme financiare moștenite de actualul manager, pe care le-a mai rezolvat dar nu în totalitate. Însă în pofida acestei situații, activitatea se desfășoară normal. Nu a fost închisă nicio secție. Și în pofida numărului mare de prematuri, secția funcționează”, a explicat pentru Libertatea, secretarul de stat, Cristian Grasu.

La rîndul lui managerul Spitalului Sf Pantelimon, Dragoș Davițoiu confirmă faptul că sunt 17 linii de gardă și toate funcționează și că nu există nicio secție închisă.

”Nicio secție nu a fost înschisă. De fapt, medicul de gardă Mihai Dimitriu nu ar fi putut închide și nici suspenda activitatea unei secții. Domnia sa putea să anunțe că nu mai operează, iar acest lucru va fi discutat  într-o ședință viitoare. Mai mult chiar, deși avem foarte mulți prematuri, facem efort să nu refuzăm pe nimeni. Este problema tuturor spitalelor”, a explicat managerul spitalului.

În plus, legat de anestezic,  managerul a explicat că xilina este folosită frecvent în anesteziile din spitale. Diferenîa între ea și un alt produs ar fi aceea că efectul xilinei este de o oră și jumătate faî= de alte produse.

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută
Recomandări
Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută


Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din București nu mai poate face analize medicale pacienţilor, începând de vineri, din cauza datoriilor către un laborator privat, în timp ce internările au fost sistate în două secţii, din lipsa materialelor. De asemenea, joi noapte unei femei i-a fost făcută operaţie cezariană cu un anestezic folosit în stomatologie, în lipsa anestezicului utilizat în astfel de intervenţii, scrie tolo.ro.

Jurnaliştii de la GSP scriu că în noaptea de joi spre vineri Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” a anunţat prin 112:

„Nu mai trimiteţi cazuri de obstetrică-ginecologie că închidem secţia pentru că nu mai avem de nici unele!”.

Astfel, joi noapte, o femeie în vârstă de 21 de ani a născut prin cezariană, iar rahianestezia a fost făcută cu Xilină, „o substanţă folosită la dentist şi care nu ţine la intervenţiile grele!”, spun medicii de la „Sfântul Pantelimon”.

„Striga la noi de pe masă, că xilina nu ţine, dar n-am avut să-i dăm altceva”.

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc
Recomandări
Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

Neplătit de mai multe luni, laboratorul privat Gral Medical avertizase spitalul că încetează şi simplele analize de hemogramă, „începând cu data de 1 decembrie, 12 noaptea”, de când toate secţiile, inclusiv ATI, mai puţin UPU urgenţe, nu mai pot face analize.

De altfel, la spital a fost lipit şi un afiş cu anunţul că nu se mai fac internări în secţiile Obstetrică – Ginecologie şi Obstetrică Patologică.

UPDATE Tolo.ro: Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” a rămas fără anestezic. Reacția Ministerului Sănătății

„Activitatea secţiilor Obstetrică – Ginecologie şi Obstetrică Patologică este suspendată din cauza lipsei materialelor necesare asigurării asistenţei medicale de urgenţă şi din cauza imposibilităţii efectuării analizelor de laborator. În consecinţă, nu se mai pot face internări”, este textul anunţului datat 30 noiembrie 2017 şi semnat de Mihai Dimitriu, medicul şef de gardă, potrivit sursei citate.

La spitalul Sfântul Pantelimon pacienții se plângeau de condițiile mizere și că sunt nevoiți să vină cu medicamente de acasă încă de acum câteva luni.  O recunoaşte atunci, conform realitatea.net, chiar managerul care spune că unitatea medicală are o mulţime de probleme: medicamente lipsă, aparate importante în diagnosticarea pacienţilor care nu sunt în spital şi datorii uriaşe.

„Când am preluat mandatul de manager, în aprilie, am preluat și datorii de aproape nouă milioane de lei. Aceste datorii au crescut acum, ajungând la 11 milioane de lei pentru că nu mai avem internări. Și dacă nu avem internări, Casa nu ne decontează”, explica Dragoș Davițoiu, managerul spitalului.

Imagini surprinse de românii din Spania după inundații: magazine jefuite, mii de oameni fără apă și curent
Recomandări
Imagini surprinse de românii din Spania după inundații: magazine jefuite, mii de oameni fără apă și curent

Chiar medicii care lucrează aici se plângeau de lipsa medicamentelor esenţiale în salvarea pacienţilor.

„Îmi e frică să vin la spital pentru că la Terapie Intensivă nu există nici măcar adrenalină. În caz de nevoie, nu am cu ce să resuscitez. Nu avem nici măcar amărâtul de ser fiziologic”, spunea un medic de la Terapie Intensivă.

 


Citește și: EXCLUSIV/După ce a mâncat bătaie de la un polițist, Boureanu ia lecții de autoapărare. S-a apucat de aikido


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
FANATIK.RO
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI