Măsura a fost cerută de administrației președintelui american Donald Trump, dar planul nu a fost finalizat până în prezent, preferându-se alte gen de sancțiuni financiare, arată Reuters și Mediafax.

Huawei Technologies, cel de-al doilea cel mai mare producător de
smartphone-uri din lume, urma să ajungă pe lista naţională
specializată a Departamentului Trezoreriei (SDN).

Lista specializată interzice companiilor sau cetăţenilor
americani să tranzacţioneze sau să efectueze tranzacţii
financiare cu acele companii aflate pe listă şi îngheaţă
activele acestora deţinute în Statele Unite.

Pe lista respectivă s-au mai afalt compania rusă Rusal, al
doilea producător mondial de aluminiu, alături de oligarhi ruşi,
politicieni iranieni şi traficaţi de droguri din Venezuela.

Oficialii administraţiei americane au întocmit un memo şi au
organizat şedinţe pe această temă, potrivit unei surse.

Huawei nu a făcut comentarii, iar un purtător de cuvânt al
Trezoreriei a declarat că agenţia „nu comentează potenţialele
investigaţii sau acţiuni”.

Annie Fixler, expertă în cibernetică la Fundaţia pentru
Apărarea Democraţiilor, a declarat că includerea companiei pe acea
listă „ar avea implicaţii răspândite pentru Huawei pe tot
globul”, menţionând că afacerea gigantului chinez va fi „grav
afectată” în Europa şi în Asia.

Prin urmare, această hotărâre în ceea ce priveşte Huawei i-ar
afecta pe aliaţii americani care se bazează deja pe companie pentru
reţelele lor 4G, deoarece aproape toate plăţile în dolari trec
prin intermediul instituţiilor financiare din SUA.

Guvernul Statelor Unite a acuzat Huawei de furturi de informaţii
comerciale, fraudă bancară, încălcări ale sancţiunilor
împotriva Iranului şi a încercat să-i convingă pe aliaţii săi
să o excludă din planurile de dezvoltare a reţelelor 5G.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News