Gigantul chinez Huawei negociază cu Digital China Group vânzarea producătorului de smartphone-uri Honor, înființat în anul 2013 pentru a concura Xiaomi pe piața telefoanelor ieftine. Huawei ar putea primi 3,7 miliarde de dolari, scrie Reuters.
Digital China este principalul distribuitor de telefoane Honor. Alți potențiali cumpărători ar putea fi tot din China – producătorul de electronice TCL și grupul Xiaomi.
TCL este al treilea producător de televizoare din lume, dar vinde și smartphone-uri. Xiaomi vinde de la smartphone-uri la becuri inteligente, scutere, căști, ceasuri inteligente și multe alte produse.
Brandul Honor a fost înființat în anul 2013 și operează aproape independent de Huawei. Honor concurează cu Xiaomi, Oppo și Vivo în principal.
Prin vânzarea Honor, Huawei se va putea concentra pe producția de telefoane de top, cu prețuri mai mari și marje de profit mai bune.
Produsele Honor sunt distribuite acum în China, Asia de Sud-Est și Europa.
Huawei, sub sancțiuni americane
Huawei se află sub sancțiuni din partea SUA, iar producătorii de cipuri din întreaga lume nu mai au voie să vândă semiconductori către grupul chinez.
Odată cu vânzarea, Honor devine producător independent și nu mai este sub sancțiuni, astfel că poate avea din nou acces la cipuri.
Brandul Honor a vândut 14,6 milioane de telefoane inteligente în cel de-al doilea trimestru din acest an, acontând 26% din totalul celor 55,8 milioane de smartphone-uri vândute de Huawei, potrivit companiei de cercetare Canalys.
Honor, vânzări de 10 miliarde de dolari anul trecut
Marjele de profit sunt însă foarte mici în zona de telefoane ieftine. La vânzări de 10 miliarde de dolari, Honor a avut profit de 700 de milioane de dolari anul trecut.
Societatea a anunțat că pregătește împrumuturi bancare pentru preluarea Honor.
Acțiunile Digital China au crescut pe bursă cu 10%, limita maximă. Ulterior, titlurile companiei din Shenzen s-au repliat la un plus de 3%, dând companiei chineze o capitalizare bursieră de 2,9 miliarde de dolari.
Digital China este partener al Huawei și în alte afaceri, precum cele de cloud computing.