„Bărbatul prezenta un traumatism cranian cu plagă în regiunea occipitală, cu pierderea temporară a stării de conștiență, și o plagă în zona bărbiei. Pacientul a fost stabilizat la fața locului și transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean de Urgență Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
Potrivit primelor informații, bărbatul spăla geamurile clădirii pe exterior, între etajele 1 și 2, iar la un moment dat s-a dezechilibrat și căzut în gol de la cinci metri înălțime, oprindu-se pe un grilaj metalic.
„Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Ancheta în acest caz va fi efectuată de procurori, iar accidentul de muncă va fi cercetat de către angajator, sub avizul inspectorilor de muncă.
Citește și: Cât câștigă un alpinist utilitar
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!