Bătrânul de 80 de ani din satul Sântandrei, de lângă Deva, a fost descoperit la o adâncime de doi metri în pârâul Cerna, în dreptul unui stăvilar construit de castori, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, citat de Agerpres.
Rudele bătrânului pe care l-au dat dispărut au găsit pe malul apei ce trece prin apropierea casei acestuia șapca sa și au alertat autoritățile.
Echipajele de scafandri din cadrul ISU Hunedoara au început imediat căutările, fiind ajutate de un câine antrenat special pentru asemenea situații.
„Bebe, câinele de serviciu al pompierilor hunedoreni, a adulmecat şapca bătrânului şi a început căutarea. S-a oprit după aproximativ trei kilometri în dreptul unui stăvilar construit de castori. Aici au intrat în rol scafandrii inspectoratului, care, în ciuda temperaturii scăzute de afară şi a apei, au demarat operaţiunile de căutare. La o adâncime de peste doi metri sub apă, scafandrii au descoperit trupul bătrânului prins într-o scorbură”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Potrivit pompierilor militari, Bebe este al doilea câine din România antrenat în structurile Ministerului Afacerilor Interne, care a reuşit să detecteze mirosul unui cadavru de sub apă.
Poliţiştii şi procurorii au preluat ancheta în acest caz.
Citește și: Kovesi, despre recuperarea banilor furați de condamnații definitiv. ”Am sechestrat bunuri în valoare de 2 miliarde de euro”
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!