Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, incidentul a avut loc pe 24 septembrie şi a fost relatat familiei victimei de către prietena acesteia, cu care tânăra reuşise să comunice prin mesaje.

Tatăl victimei a anunţat Poliţia Hunedoara, în urma investigaţiilor poliţiştii au reușit să identifice apartamentul unde se afla fata de 19 ani şi să o salveze.

„Poliţiştii au stabilit faptul că persoana vătămată a refuzat să intre în interiorul locuinţei bărbatului, context în care acesta a exercitat acte de violenţă asupra sa, conducând-o împotriva voinţei sale în locuinţă, unde a încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta, însă nu a reuşit întrucât persoana vătămată s-a împotrivit şi a reuşit să solicite, prin mesaje, ajutorul unei prietene, care a alertat părinţii tinerei, iar aceştia au sesizat Poliţia”, a precizat IPJ Hunedoara.

Victima a fost transportată la UPU Hunedoara, unde s-a constatat că a suferit leziuni care necesită, pentru vindecare, aproximativ 18-19 zile de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi tentativă de viol.

Foto: zhd.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News