Fiul președintelui american Joe Biden a fost inculpat, joi, a doua oară la nivel federal, de data aceasta pentru evaziune fiscală, rechizitoriul conținând nouă capete de acuzare.

Acuzaţiile se referă, printre altele, la nedepunerea declaraţiilor fiscale şi plata impozitelor şi la declaraţii fiscale false.

În documentele procurorilor sunt menţionate inclusiv veniturile dintr-o companie pe care a înfiinţat-o cu un conglomerat de afaceri chinez, compania energetică ucraineană Burisma şi un om de afaceri român nenominalizat.

Potrivit procurorilor federali, Hunter Biden şi-a cheltuit banii pe „droguri, escorte, hoteluri de lux şi proprietăţi închiriate, maşini exotice, îmbrăcăminte şi alte articole de natură personală, pe scurt, totul, în afară de taxele lui”.

Această nouă inculpare înseamnă că fiul preşedintelui Joe Biden, deja urmărit penal pentru deţinere ilegală de armă, ar putea fi judecat de două ori anul viitor, în timp ce tatăl său încearcă să fie reales la Casa Albă, notează AFP.

Dacă va fi găsit vinovat în dosarul de evaziune fiscală, Hunter Biden riscă până la 17 ani de închisoare.

FOTO: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (17)

bituca   •   09.12.2023, 05:53

Daca va fi gasit vinovat o sa primeasca o pedeapsa grea.

chiruleonard   •   08.12.2023, 21:42

Un articol cu informații puțin interesante.

Lecoqsportif   •   08.12.2023, 19:50

Ce fel de nume mai e si Hunter?

Vezi toate comentariile (17)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI