Micuţa britanică avea o malformaţie la artera aortă  astfel încât sângele nu circula cum trebuie, ajungând să-i inunde inima, care se bloca. Astfel, fetiţa a făcut câteva atacuri de cord, iar medicii, în speranţa că vor avea cum să îi salveze viaţa, au băgat-o în operaţie.

Din păcate lui Kirsty nu i s-au dat şanse prea mari, deoarece doctorii au fost nevoiţi să-i îndepărteze cam două treimi din inimă. Spre surprinderea lor, fetiţa s-a simţit bine după operaţie, iar în scurt timp au lăsat-o să plece acasă.

Dar aceasta nu a fost singura surpriză. Kirsty îşi revenea pe zi ce trece, iar acum, la vârsta de zece ani are inima perfectă, aceasta crescându-i la loc. Mai mult, nici măcar nu se mai văd urmele operaţiei pe care fetiţa a suferit-o la vârsta de patru luni.

Medicii care au urmărit evoluţia copilei cred că e vorba despre un caz unic până acum.

Urmărește-ne pe Google News