Întâmplarea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în clubul bucureştean Terminus. “La un moment dat, unul dintre tinerii de la masa vecină celei la care stăteau Prunus (46 de ani) şi amicii lui s-a apropiat şi i-a cerut fetei de lângă basistul de la «Voltaj » un foc. Aceasta i-a oferit ţigara ei, pentru a şi-o aprinde pe a lui, lucru care l-a enervat rău pe Vali. A schimbat câteva vorbe cu tânăra, după care s-a dus la băiat şi i-a dat un cap în gură şi l-a mai lovit de două ori”, ne-a povestit un martor.
Victima şi-a sunat prietenii, sportivi din Berceni. Speriat, Prunus a chemat şi el două echipe de la BGS, companie care asigură securitatea la concertele trupei “Voltaj”. Spiritele s-au calmat abia pe la 4.30 dimineaţa. Prunus s-a ascuns în club, lăsându- şi prietenii să-l scoată din încurcătură.
“E adevărat, am fost martorul unui incident în Terminus, însă nu am fost implicat în nici un fel în acesta”, ne-a declarat Prunus, care nu are faima unui scandalagiu. Cu ani în urmă, el a trecut printr-o adevărată dramă: în 2001, soţia lui s-a stins din cauza cancerului, iar un an mai târziu i-au murit fiica şi noua logodnică, într-un accident auto. Muzicianul se afla la volan şi, conform unor apropiaţi, nu şi-a revenit niciodată cu adevărat.
Alte scandaluri cu vedete
Prunus nu este prima vedetă implicată într-un astfel de incident. În iunie 2009, Delia Matache şi iubitul ei, Florin Moldoveanu, au fost atacaţi de câţiva indivizi, la ieşirea dintr-un club bucureştean. Alin Cocoş a intrat în conflict cu doi fotbalişti, la începutul acestui an, în clubul Bamboo din Capitală. În acelaşi local, Giovani Becali a făcut scandal în noaptea de Revelion, nemulţumit de masa care i-a fost rezervată.