I-a cerut ajutorul lui Traian Băsescu
S-a împăcat cu gândul că pe Vasilica nu i-o mai aduce nimeni înapoi, însă ceva îi dă fiori femeii: criminalul ar putea scăpa nepedepsit. “M-am dus şi la Băsescu să-i spun despre criminalul ăsta, dar era plecat din ţară. O să mă mai duc o dată, pentru că pe asasinul ăsta nici nu îl mai interesează – întâi cere ciocolată în arest, apoi nu mai recunoaşte că le-a ucis. E un monstru care a omorât două flori. Nu se poate să scape cu câţiva ani de puşcărie!”, spune răspicat Maria. Mai mult, deşi ştie că îi va fi greu, Maria vrea să le ceară procurorilor să îi spună exact cum a murit fiica ei.
Criminalul aşteaptă procesul
Ionuţ George Nicolae (27 de ani), taximetristul supranumit “Monstrul din Braşov”, a fost trimis în judecată, la sfârşitul anului trecut, fiind acuzat de crimă. Nicolae le-a ucis pe Vasilica Mihai (27 de ani) şi Mădălina Motrună (18 ani), pentru bani. Cadavrele împachetate în folie au fost ţinute într-o casă închiriată din Bacău, din octombrie 2007 până în 22 iulie 2008, când au fost descoperite. Pe 18 februarie va avea loc prima înfăţişare în acest caz.