“Când am ajuns acolo, a fost foarte plictisitor. Bărbaţii japonezi nu îşi lasă nevestele să muncească. Spun că ei fac bani, iar femeile trebuie să aibă grijă de casă. Mi-era greu ca de dimineaţă şi până seara, când se întorcea el de la serviciu, să stau în casă, să fac curat şi să învăţ pentru facultate”, îşi începe povestirea Melinda.

A adus decoraţiuni populare din România

Printr-un coleg de la şcoală, clujeanca a ajuns să lucreze part-time într-un restaurant marocan din Nagoya. “Acolo am avut şansa de a-l cunoaşte pe patronul localului, un japonez în vârstă, care m-a învăţat dedesubturile afacerilor cu mâncare, inshokuten, cum se numeşte aici această industrie. În 2007, am fost promovată ca director al restaurantului. În aprilie acelaşi an, ne-am hotărât să punem bazele unicului restaurant românesc din Nagoya”, explică românca.

Mesele, scaunele, feţele de masă şi ornamentele de pe pereţii restaurantului sunt cu specific românesc Serile tradiţionale, cu muzică şi cu dansuri populare româneşti, fac furori printre japonezi

“În 2008, am venit acasă, pentru a comanda decoraţiunile restaurantului, dar şi pentru iniţierea bucătarului japonez. L-am dus în Maramureş, la o pensiune, unde a învăţat, timp de trei luni, de dimineaţa până seara, să mulgă vaca, să facă brânza de capră, să pună murături, să facă ciorbă de burtă. Pe de altă parte, eu am căutat mesele, scaunele, căruţa, feţele de masă, carpetele de pe pereţi, pe care le-am trimis într-un container în Japonia. O lună a durat să ajungă, timp în care am închiriat locul şi am început renovarea. De la tavan până la pardoseală, totul e făcut de mine, de patronul japonez şi de bucătarul şcolit în România… În 2008, am avut deschiderea”.

De mai bine de un an şi jumătate, Melinda se bucură că japonezii se dau în vânt după mâncarea românească, declarându- se fascinaţi de sarmale, de ardei umpluţi sau de ciorba de burtă. “Chiar dacă sunt budişti, japonezii încearcă să afle cât mai multe despre lucruri pe care ei nu le-au experimentat niciodată. De exemplu, Crăciunul trecut, am tradus colindele noastre în Katakana (sistem de scriere japonez). Acompaniaţi de un CD, am cântat împreună. Au fost extaziaţi! Iar anul acesta, am organizat mai multe seri tradiţionale. Au cântat doi violonişti din Miercurea- Ciuc şi tonul la dans popular l-a dat tot un român de-al nostru. A ieşit superb: «Periniţa» şi «Căluşarii » au făcut furori în rândul japonezilor!”, încheie românca.

Zici România, zici Nadia

“Dacă îi spui unui japonez «Romania», el îţi va răspunde «Nadia Comăneci» şi atât, nimic mai mult. Nu ştiu nici măcar în ce parte a Europei se află ţara noastră… De aceea, noi încercăm din răsputeri să ne «vindem» nu doar mâncarea din restaurant, ci şi cultura, tradiţiile, obiceiurile şi tot ceea ce aparţine de România”, explică Melinda.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News