O ceartă banală iscată între două fete de la țară a fost preambulul unor scene cum rar se pot vedea. Simțindu-se ofensată de vecina ei de uliță, una dintre femei a povestit întreaga tărășenie fratelui ei căruia i-a și subliniat că respectiva trebuie neapărat pedepsită într-un fel. Receptiv la problema surorii sale, dar și bine afumat din cauza celor câteva pahare consumate, individul în vârstă de 28 de ani s-a dus glonț la ușa ”vinovatei” să-i ceară explicații și, cine știe, chiar să-i dea și o corecție. Intuind pericolul, femeia nu a ieșit în fața vecinului său. Ba, mai mult, s-a baricadat în casă și a răbdat cu stoicism toate sudălmile care au vizat-o, dar și bubuielile zdravene cauzate de loviturile puternice pe care bărbatul extrem de furios le aplica cu simț de răspundere ușii gospodăriei.
Bărbatul nervos aproape că a demolat gospodăria femeii cu un cal-putere
Nemulțumit că nu-și vede ”dușmanul” în fața ochilor, bărbatul și-a ieșit complet din minți și a recurs la un gest la care nimeni nu s-ar fi gândit. Scenele incredibile care au urmat par să fi fost desprinse din peliculele western când cowboy-ii smulgeau cu ajutorul cailor grilajele închisorii din oraș pentru a-și elibera frații de fărădelegi. Orbit de furie, individul și-a adus calul, l-a ”înhămat” la ușa femeii și i-a dat bice până când credinciosul animal a smuls-o din țâțâni cu tot cu o bucată din peretele casei. Fiește, în fața unei asemenea grozăvii, proprietara îngrozită de frică a fugit mâncând pământul din calea agresorului care, cu ajutorul unui cal-putere, tocmai îi demolase gospodăria.
Actul doi s-a consumat la barul din sat unde nervosul a făcut alt scandal
Pentru ca momentul de glorie care a uimit toată așezarea bistrițeană să fie complet, bărbatul a mai dat o ”reprezentație” și la barul din sat unde și-a vărsat nervii pe mai multe sticle și pahare pe care le-a făcut țăndări într-un nou acces de furie. Toată povestea s-a transformat într-un dosar penal în care bărbatul, plasat sub control judiciar, este cercetat pentru distrugere și tulburarea liniștii și ordinii publice.
În urmă cu niște ani, un alt bărbat, dar din Drajna, s-a folosit de cai pentru a se răzbuna pe unul dintre vecinii săi. Atunci, respectivul a comis o oroare ca a îngrozit toată suflarea localității.