Certurile dintre cei doi erau la ordinea zilei și potrivit vecinilor, în urmă cu un an de zile, Eugen Geană a mai încercat să o omoare pe soția sa, Luminița, încercând să o sugrume cu mâinile goale. De atunci femeia a băgat divorț, dar certurile și bătăile nu au încetat, uneori fiind nevoită să doarmă sub cerul liber, în curte. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani era convins că soția sa în vârstă de 39 de ani umblă și cu alții, iar asta îl scotea din minți.
Joi dimineață, bărbatul i-a reproșat iar că îi este infidelă, iar la un moment dat, a pus mâna pe un cuțit cu care a lovit orbește în femeie. Când s-a oprit, aceasta zăcea într-o baltă de sânge pe podea, fără suflare. În stare de șoc, bărbatul a sunat la 112. Două echipaje ale ambulanței s-au deplasat la casa familiei Geană, iar după ce au încercat să o resusciteze pe victimă timp de 70 de minute, în cele din urmă fiind declarat decesul.
Potrivit anchetatorilor, în casă se afla și fiul celor doi, în vârstă de zece ani, dar care nu știa ce s-a întâmplat, fiind dus la vecini, departe de locul crimei. Suspectul, riscă să îşi petreacă următorii ani după gratii, cel mai probabil acuzația ce i se va aduce va fi cea de omor calificat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro