„I-am facut lui Coposu aparatura de contraspionaj”

Acest personaj, care nu se sfieste sa spuna ca a fost securist, era unul din membrii echipei speciale care facea controlul antiterorist in sediile lui Nicolae Ceausescu. Dupa 1989 a devenit consilier special al lui Corneliu Coposu, caruia i-a construit un stilou cu detector de radiatii nucleare, pentru protectia personala. Cum a ajuns de la una la alta? „Romania este totusi o tara mica…”. Pai, nu?! In cursul anului 2002, expertii Serviciului Roman de Informatii au realizat un material amplu pe tema interceptarilor ilegale cu dispozitive de tot felul. SRI a aratat presei „plosnitele” (aparatura de interceptare – n.r.) adunate de la mai multi „temerari ai trasului cu urechea”. Printre persoanele cu astfel de indeletniciri a fost prezentat si cazul unui „rezervist din structurile fostei Securitati, patron al unei firme cu sediu in Bucuresti”, care scosese pe piata microfoane de ascultare. La acea vreme expertii SRI ne-au declarat ca „rezervistul” construia microemitatoarele la cerere, dar le vindea pe bucatele, pentru a nu incalca prea flagrant legea. Cu toate acestea ofiterii au reusit sa „localizeze mijloacele tehnice confectionate si folosite ilegal si s-au documentat momentele livrarii catre beneficiari”, adica au aratat ca faptele securistului erau interzise de Legea 51/1991 privind siguranta nationala. Din acel moment dosarul a plecat catre Procurorul General al Romaniei, care a dispus inceperea urmaririi penale de catre Parchetul TMB, s-a judecat la instantele Curtii de Apel si CSJ, apoi autorul a fost condamnat la 2 ani de detentie cu suspendarea executarii pedepsei.
In prezent cauza continua sa se judece. L-am gasit pe fostul securist. Cu rezerva de a nu-i da decat numele de cod, omul ne-a povestit cine a fost, ce este si ce vrea. „Securitate a incercat racolarea mea…” incepe omul povestea. In dictionar, termenul „racolare” e explicat prin atragerea unei persoane catre o actiune reprobabila.
„Securitatea a incercat racolarea mea inca din 1958, cand eram militar in termen, un telegrafist care cocheta binisor cu electronica. Am refuzat oferta, influentat de tata si de bunicul. Ei spuneau sa stau in banca mea, ca trebuie sa vina americanii. In 1963, Securitatea m-a chemat iar, dar la un mod mai hotarat. Eram la Politehnica”, isi aminteste „Petre”.
In prima faza, tanarul „racolat” nu trebuia decat sa intretina, sa repare aparatura electronica de interceptare a convorbirilor din Bucuresti. Apoi activitatea sa s-a extins in toata tara. Pana in 1969 a batut toate judetele. Tehnologia era rudimentara, iar componentele electronice erau furate de la americani, intr-un mod jalnic. Incepuse razboiul rece. Superputerea atlantica trimitea mereu baloane militare de observatie-spionaj pe teritorul Romaniei, pe pe care antiaeriana noastra mai reusea sa le doboare. Iar componentele electronice din piesele doborate erau valorificate in… aparatura de ascultare a convorbirilor.
Cativa ani mai tarziu a aparut si un institut de cercetare si proiectare a aparaturii de spionaj, in custodia Securitatii. „Noi eram echipa de proiectare si auditie. Plasarea se facea de catre o echipa specializata. Era formata din pictori, zugravi, constructori, ma rog, toata gama de lucratori. „Obiectivul”, cum era denumit cel urmarit, era dictat de catre reprezentantii partidului comunist. Un „obiectiv” era urmarit atat telefonic, cat si prin filaj, pe strada. El nu trebuia sa stie niciodata ca este sub supraveghere”, isi aminteste fostul securist.
Filajul se facea impotriva celor care erau considerati u-neltitori contra regimului. Erau urmariti insa chiar si lucratori ai Securitatii care aveau contacte in exterior.
Interesant este faptul ca nu se luau masuri drastice directe impotriva „uneltitorilor”. Asa era cazul consumatorii de droguri, de pilda. „Inca din anii ‘70 au aparut la noi drogurile. In cercuri restranse, in lumea copiilor de bani gata. Elena Ceausescu se ocupa de acest aspect, stia tot ce misca, drogati, homosexuali etc. Nu actiona dur, ci avea grija ca indivizii respectivi sa fie avansati si trimisi prin tara sau prin strainatate. Spargea gasca. Noi numeam asta „zgaltairea sacului cu soricei”.”
„Petre” a inceput sa fie filat in momentul in care a inceput sa bata Occidentul dupa subansambluri electronice de inalta performanta. Cei ce se ocupau de acest lucru erau cadrele PCR din interiorul Securitatii. Un fel de supraveghetori ai supraveghetorilor. „De fapt, ceea ce acum e denumit dosarele Securitatii, nu erau deloc ale Securitatii, ci ale PCR, in custodia Securitatii. Pentru a sterge urma implicarii partidului comunist au exista cateva actiuni numite „Jarul”, in urma carora o multime de dosare, care aratau ca nu Securitatea facea politie politica de capul ei, ci activistii lui Ceausescu din cadrul Securitatii, au fost arse.” Romania incepuse sa importe tehnologie si sa exporte produse finite. E vorba despre tehnica de spionaj, evident. „Eram intre ciocan si nicovala, daca nu functiona aparatura, daca se defecta, eu intram in puscarie, pe motiv ca am sabotat actiunea.”
In scurt timp Romania a inceput sa exporte asemenea aparatura, tarilor din lumea a treia, evident. Mai putin cele din America de Sud.
In 1987 un grup de ofiteri de Securitate, printre care si specialistul in tehnica de ascultare, a iesit la pensie pe caz de boala, dupa ce s-au tras sforile de rigoare. Dupa vizita lui Gorbaciov in Romania ei si-au dat seama ca sistemul e pe duca si au preferat sa se lase la fund. Dupa 1989, „Petre” a ajuns consilier „discret” al lui Corneliu Coposu, pe probleme de contraspionaj. Adica se ocupa de anihilarea sistemelor de ascultare si de protejarea liderului taranist de eventuale atentate neconventionale. „I-am construit seniorului Coposu aparatura de contraspionaj, un stilou in care era implantat un detector de radiatii nucleare. Acest aparat e folosit in special pentru a gasi sursa de iradiere nociva, „fiola ucraineana”, de pilda, o pastila mica din uraniu care, pusa sub bancheta masinii, poate provoca leucemia, sau o alta forma de cancer, in cateva luni”, ne spune „Petre”.
Intre timp, „Petre” a inceput productia de tehnica operativa pe cont propriu. Producea si vindea persoanelor interesate aparatura de spionaj. In 1996 aparatura i-a fost confiscata, iar Serviciul Roman de Informatii i-a deschis dosar penal pentru incalcarea Legii sigurantei nationale.
„Nu se poate ca statul sa vanda la liber acest tip de aparatura in magazinul de pe Campineanu, iar eu nu. Bineinteles ca e vorba despre importuri, in urma carora cineva ia comisioane grase. Mai mult, cum va explicati ca numarul interceptarilor de convorbiri telefonice a crescut de cel putin 10 ori dupa 1989, prin metode grosolane, multe fara nici un mandat? In primul rand, cine sa le controleze? Apoi, ganditi-va ca informatia costa bani, iar un serviciu de informatii este doldora de informatii. Totul este de vanzare. Cand un lider politic se lauda ca „are informatii precum ca…”, sa stiti ca le-a cumparat de la serviciile de informatii. Se folosesc datele serviciilor speciale pentru falimentarea unor firme, prin preluarea clientilor, in avantajul altor firme. Pentru daramarea unor lideri politici sau pentru ridicare altora. Cea mai eficienta, in acest caz, este metoda santajului public, prin media interna si externa. Pentru cultura dumneavoastra generala, informatiile se vand cel mai bine imediat dupa alegeri, cand membrii partidului invingator vaneaza posturi. Atunci, timp de cateva luni, pretul informatiei se dubleaza, cel putin. De la cateva mii, la zeci de mii de dolari.”

Urmărește-ne pe Google News