Inima-i e tristă, sufletu-i plange neincetat, iar casa-i e pustie de cand micuţa ei, Florentina, s-a ridicat la ingeri in ajunul Invierii Domnului. De aproape un an, chinurile de mamă lovită nedrept de blestemul suprem nu-i dau pace, iar gândul nu îi este decât la copila ei cu păr bălai, al cărei zâmbet nu îl va mai vedea niciodată. Ca şi cum povara suferinţei pricinuite de Ionuţ Valentin Mincu – cel care i-a torturat şi ucis fetiţa – nu ar fi copleşit-o îndeajuns, Tudora Dumitrache, de 36 de ani, a mai primit o lovitură năucitoare: “asasinul din hazna” va fi liber!
Când am ajuns în satul Progresu, din Călăraşi, o aşezare parcă uitată de lume, legată de civilizaţie doar de o potecă vălurită ce se pierde în câmpuri abandonate, nu ne-a fost greu să dibuim casa familiei Pârvan. “Oamenii cu fata moartă… A treia, la capătul celălalt al satului… O găsiţi repede, o să vedeţi, sunt oameni amărâţi”, ne-au îndrumat, la rugăminţile noastre, câţiva bătrâni care îşi făceau de lucru în şosea.
După alte două minute, o aveam în faoeă pe Tudora. În timp ce sooeul îi era plecat la lucru prin sat, femeia nu-şi mai vedea capul de treabă într-o gospodărie mult prea sărăcăcioasă pentru nevoile unei familii muncite din greu, care face eforturi supraomeneşti pentru a-şi creşte cei patru copii.
În jurul ei, strânşi ca dintr-un instinct de apărare, plozii se jucau în oeărâna din curte.
A fost torturată şi înecată în WC
Vestea că Ionuţ – ucigaşul copilei sale – se va putea întoarce acasă şi va putea zburda, din nou, în voie, pe uliţele satului Progresu, din Călăraşi, a căzut ca un trăsnet peste biata femeie, căreia corpul a început să îi tremure. “Vai de capul meu! Ucigaşul fetiţei mele e liber? Se va întâmpla o mare nenorocire, o să fie vărsare de sânge! Nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla dacă dau ochii cu el. Îl leg, îl tai, îi dau cu sare şi îl las să moară singurel, în chinuri, aşa cum a făcut el cu fetiţa mea, care nu i-a făcut nimic. Chiar dacă stau 50 de ani la puşcărie sau mor acolo, tot una îmi e. Dacă nu îl omor eu, fraţii mei şi bărbatul meu o să-i facă de petrecanie. Eu i-aş scoate inima şi ficaţii! Cum să-i dea drumul? Procuroarea aia nu are inimă? Dacă era fetiţa ei, îi mai dădea drumul? A omorât un pui de om şi nu păţeşte nimic? Ce dacă e minor?”, a izbucnit femeia, care, acum, trăieşte doar pentru a răzbuna moartea brutală a Florentinei, micuţa pe care călăul a bătut-o, a muşcat-o, a înjunghiat- o şi apoi, într- un gest de barbarie, i-a înfundat trupul plăpând în haznaua în care şi-a dat ultima suflare.
Avocatul Liviu Turcu: «A omorât, dar va fi liber»
Magistraţii Tribunalului Călăraşi au respins, ieri, cererea de declanşare a urmăririi penale împotriva lui Ionuţ Valentin Mincu. “Puştiul nu va răspunde penal şi nu va fi pedepsit în nici un fel. Nu ştiu cât va mai rămâne în acel centru, dar, în momentul în care autorităţile vor hotărî, în urma unei anchete sociale, băiatul va pleca acasă. Cu alte cuvinte, a omorât, dar va fi liber. Asta e decizia instanţei. Trebuia luată măcar o măsură drastică de reeducare a lui”, ne-a declarat avocatul Liviu Turcu (foto), cel care reprezintă în instanţă interesele familiei fetiţei ucise în urmă cu zece luni.
10 ani de puşcărie pentru un alt copil asasin
Un minor de 14 ani, din Săveni, judeţul Botoşani, care şi-a ucis tovarăşul de joacă, a fost trimis pentru 10 ani după gratii de judecătorii Tribunalului Botoşani. Bogdan Bucu l-a omorât, în vara anului trecut, pe prietenul lui, Gabriel Azuru, de 13 ani, şi, ca să ascundă urmele, l-a îngropat. Şi la Constanţa, o adolescentă de 14 ani este anchetată de procurori, fiind acuzată că şi-a omorât bunica în bătaie.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!