ComenteazăNajia era acasă cu cei trei băieți mici și cu fiica ei, într-un sat din provincia Faryab din nordul țării, atunci când insurgenții au ajuns la ușa lor. Fiica ei, Manizha, în vârstă de 25 de ani, știa că talibanii vor veni. Mama ei îi spusese că îi bătuseră deja de trei ori la ușă, cerându-i să pregătească mâncare pentru 15 luptători.
„Mama le-a spus: «Sunt săracă, cum pot să gătesc pentru voi?». Talibanii au început să o bată. A căzut și au lovit-o cu armele lor, AK47”, a declarat tânăra, care, la fel ca mama ei, a primit un nume fictiv în materialul CNN pentru a fi protejată.
Manizha spune că a țipat
la talibani și le-a cerut să se oprească. Au făcut o pauză, după
care au aruncat o grenadă în camera alăturată și au fugit
înainte ca flăcările să se răspândească. Mama ei a murit din
cauza bătăii. Totul s-a întâmplat pe 12 iulie, cu mai mult de o
lună înainte ca talibanii să preia controlul țării.
Potrivit CNN, talibanii au negat că au ucis-o pe Najia, însă au fost contraziși de martori și de oficialii locali, care au confirmat decesul unei femei de 45 de ani, a cărei casă a fost cuprinsă de flăcări.
O vecină spune că multe
dintre femeile din același sat sunt văduve ale soldaților afgani.
Își câștigă existența din vânzarea laptelui, dar talibanii nu
le vor mai permite să facă asta.
„Nu mai avem bărbați, ce ar trebui să facem? Vrem școli, spitale și libertate ca alte femei, bărbați, ca alți oameni”, adaugă ea.
Femeile din toată țara
trăiesc acum cu frica de aceleași bătăi în ușă pe care le-a
auzit și Najia înainte să fie ucisă. Fiica ei spune că de atunci
nu s-a mai întors acasă și nici nu mai iese prea des pe stradă.
Talibanii nu lasă nicio femeie să iasă fără să fie însoțită de un bărbat cu care e rudă. Ele nu pot merge să muncească. Dacă am nevoie de ceva, cum pot să obțin acel lucru? Asta e o pedeapsă. Nu e islam. Ei se numesc musulmani. Nu e corect să pedepsească femeile.
Tânără din provincia afgană Faryab:
Comisia independentă pentru drepturile omului din Afganistan avertiza încă din luna iulie că, în zonele controlate de talibani, femeilor li s-a ordonat să nu meargă la medic fără un tutore de sex masculin. Profesorii și studenții bărbați au fost instruiți să poarte turbane și să-și lase barbă, iar lideri religioși, oficiali guvernamentali, jurnaliști, apărători ai drepturilor omului și femei au devenit victime ale unor crime.
Viteza cu care talibanii au cucerit oraș după oraș în Afganistan i-a prins nepregătiți pe civili. Multe femei și-au dat seama că nu mai au timp să-și cumpere burqa, vălul complet, obligatoriu în timpul regimului taliban din perioada 1996-2001.
O femeie a declarat, sub
protecția anonimatului, că și-a dat seama că în casă are doar
două burqa, pe care le împarte cu sora și cu mama ei.
„Dacă va fi din ce în ce mai rău, trebuie să găsim un cearșaf și să-l transformăm într-o eșarfă mai mare”, spune ea.
În Kabul, prețul unei
burqa a crescut și de zece ori și chiar și așa, multe femei nu au
mai apucat să le cumpere pentru că proprietarii magazinelor s-au
grăbit să ajungă acasă duminică, după ce orașul a fost cucerit
de talibani.
După invazia americană din 2001, restricțiile asupra femeilor au fost relaxate, iar în 2009, prin Legea privind eliminarea violenței asupra femeilor au fost incriminate violul, bătăile și căsătoriile forțate și a fost declarată ilegală interdicția ca femeile să studieze sau să muncească.
„Trebuie să luptăm din nou pentru același lucru?”
Acum ele se întreabă
dacă sub conducerea talibanilor se vor mai bucura de aceste
libertăți.
O altă femeie povestește că duminică a petrecut câteva ore la bancă încercând să retragă cât mai mulți bani pentru următoarea perioadă. Ea spune că și dacă ar prinde un zbor ca să plece din țară, fără viză nu are unde să meargă, așa că opțiunea cea mai bună acum este să rămână în casă.
„Dacă ieșim sau facem orice altceva, ne punem viața în pericol. (…) Am luptat ani întregi ca să putem fi libere, acum trebuie să luptăm din nou pentru același lucru? Ca să avem permisiunea să lucrăm sau să mergem singure la spital?”, se întreabă ea.
Am plâns atât de mult, încât nu mai am lacrimi. Plângem de ceva timp pentru căderea Afganistanului. Mă simt fără speranță.
Directoarea unui ONG pentru drepturile femeilor din Afganistan: