Povestea lui Iulian Văduva (59 de ani), bărbatul de etnie romă din Bolboşi, Gorj, a ajuns în presa din întreaga lume. Luna trecută, acesta a izbucnit în lacrimi în momentul în care reprezentanţii unei Asociaţii de Protecţia Animalelor l-au agresat şi i-au smuls din braţe câinele alături de care cerşea pe o stradă din Paris.
Scena a fost filmată de un parizian, iar înregistrarea a fost vizualizată într- un timp record de peste 1,7 milioane de oameni şi a iscat un adevărat scandal în Franţa.
“Câinele meu avea carnet de sănătate, era vaccinat, eu aveam grijă de el. Eu aici stau mereu, cerşesc, dar nu deranjez pe nimeni. M-am îmbolnăvit de când mi-au luat câinele, îmi iubesc câinele. Îmi vreau câinele înapoi”, a spus Iulian pentru un post de televiziune online din Paris.
Peste 240.000 de francezi, revoltaţi de gestul celor de la Protecţia Animalelor, au semnat o petiţie prin care au cerut ca patrupedul să-i fie returnat românului, lucru care s-a şi întâmplat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News