Și la penticostali, curentul antivaccinist e puternic. Conferențiar penticostal, în fața acuzelor credincioșilor săi că e plătit să facă propagandă pentru vaccin

În ultimele săptămâni, o dezbatere crește cu putere în societatea românească. Clerici ai mai multor biserici vorbesc despre vaccinare, propagandă și responsabilitatea pe care o au ei în fața credincioșilor. Cei care participă la această conversație națională se expun criticilor.

Emanuel Conțac, cercetător la Institutul Penticostal, a remarcat ce s-a întâmplat după intervențiile sale pe Facebook. Pe pagina sa a explicat de ce s-a vaccinat.

„Eu nu m-am vaccinat fiindcă m-a obligat cineva, ci fiindcă am considerat că am nevoie de o protecție (relativă). Prin urmare, discuția în termeni de «obligație vs libertate» nu are sens pentru mine”, a postat Emanuel Conțac. 

„Discuțiile actuale despre vaccin sunt sterile cel puțin pentru o generație (dacă nu chiar pentru două). Interlocutorii care se situează în tabere opuse nu se pot întâlni și nu se pot auzi. Vaccinatul și nevaccinatul sunt ca doi ghețari ale căror vârfuri nu se pot apropia, din motive evidente: fiecare poartă, în partea nevăzută, aflată sub apă, un gabarit imens care face imposibilă «întâlnirea la vârf»”, a scris conferențiarul într-un alt status.

A fost criticat, în sute de comentarii primite la postările sale, că s-ar fi îndepărtat de la datoria teologică sau că ar fi fost plătit ca să facă propagandă pro-vaccin.

Recomandări

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

„Păcatul cardinal” al lipsei de respect pentru semenul tău

Într-un interviu pentru Libertatea, cercetătorul penticostal spune că, deși „majoritatea celor din spațiul neoprotestant au, mai degrabă, rezerve față de vaccin”, „este important să spunem ceea ce credem, mai ales dacă suntem în zona aceasta academică, și să ne asumăm riscul de a fi stigmatizați sau ostracizați”.

Crede că persoanele publice ar trebui să se exprime cu „mai mult respect”, „mai puțin arțag”, dar, mai ales, „fără a-i disprețui pe ceilalți”. „Mai ales în zona celor care vin din spațiul academic, ăsta este probabil păcatul cardinal, cel mai important, acela de a-i disprețui sau de a nu avea suficientă răbdare cu ceilalți, care nu citesc la fel de mult, nu au timp, nici nu au vocația asta”, spune Emanuel Conțac. 

Va urma un dezastru, vom bea paharul acesta amar ca societate și vom vedea consecințele.

Emanuel Conțac:

Libertatea: Domnule Conțac, cum vă explicați această radicalizare în discursul oamenilor?
Emanuel Conțac: Distanța îi face pe oameni și mai vehemenți. În discuțiile personale, chiar cu oameni care sunt în cealaltă tabără, conversațiile decurg întotdeauna altfel. Dacă discutăm personal, față în față, avem posibilitatea să ne urmărim reacțiile și să nu depășim o anumită limită. E o discuție politicoasă, chiar dacă suntem de acord că nu putem să ne convingem unul pe celălalt, suntem de-o parte și alta a unei falii peste care nu putem trece, dar rămânem în continuare amici sau prieteni. Putem să ne respectăm, deși nu suntem de-acord unii cu ceilalți. Cu cât distanța e mai mare, oamenii devin mai obraznici sau chiar insultători. 

Recomandări

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

– Mi s-a părut interesant în felul în care argumentați că, deși vă exprimați foarte clar convingerile, vă recunoașteți în același timp niște limite. De exemplu, scrieți că „Unii cititori mă întreabă «ce mai urmează?», de vreme ce în unele țări se cere «certificat verde» pentru păstrarea locului de muncă. La astfel de întrebări nu am răspuns”. De ce ați ales să vă construiți astfel discursul? 
– Am o viziune antropologică poate mai pesimistă, în lumina lecturilor mele, a experiențelor mele. Nu știu dacă putem să pornim de la premisa că îi putem ajuta pe oameni gândind inclusiv în locul lor sau transmițându-le ca unor copii anumite idei. 

Pornesc de la premisa că fiecare om are un spațiu personal de libertate, că e nevoie și de maturitate pentru exersarea acelei libertăți. În același timp, uitându-mă la felul în care folosesc foarte mulți oameni libertatea pe care o au, îmi dau seama că nu sunt foarte maturi în această privință, că aleg uneori lucruri greșite și că eforturile educaționale sunt limitate. 

Sunt un pic pesimist, mai augustinian, cum s-ar spune. Sfântul Augustin, unul dintre marii teologi ai Bisericii, a avut, mai ales spre sfârșitul vieții, după o îndelungată activitate pastorală, ca episcop în Africa de Nord, într-o zonă care acum este complet islamizată, o activitate în baza căreia și-a dat seama că oamenii se pot transforma, dar că există niște limite ale transformării. 

Recomandări

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Sfântul Augustin vorbea săptămână de săptămână în biserică de anumite subiecte, încercând să îi ajute pe oameni să își schimbe viețile în bine, dar a constatat că există limite. Și după 20 de ani de discursuri foarte bune, unii oameni aleg în continuare greșit anumite lucruri.

Emanuel Conțac:

Din acest motiv sunt puțin augustinian, cred că putem face campanie de informare, putem să facem reportaje, să fie chiar mai dramatice, dar în cazul unor oameni, lucrurile astea pur și simplu nu se vor auzi. Sunt alte chestiuni așezate acolo, în conștiința lor, în educația lor, și ne vom lovi de un zid. Nu îmi fac iluzii în privința unor schimbări majore, mai ales în cazul României, pentru că am această dispoziție mai pesimistă, și teologic am o anumită viziune care îmi influențează discursul. Și astea sunt și limitele viziunii mele. 

„Oricâte argumente s-ar aduce, ele nu mai ajung la tabăra opusă”

– V-a comentat cineva: „Frate Emanuel, cred că alta e datoria teologilor, mult mai importantă”. Care considerați că ar fi datoria teologică în contextul actual, cu sute de morți pe zi? Ce rol au cultele acum?
– Cred că este important ca teologii să facă acest efort de reflecție critică, să le spună oamenilor cum ar trebui să procedeze, având în vedere că ne luăm reperele etice din Scriptură și că imperativul iubirii de aproape este al doilea după imperativul iubirii de Dumnezeu. Iisus Hristos a rezumat întreaga legislație din Vechiul Testament la două porunci: să îl iubești pe Dumnezeu cu toată puterea ta, cu tot cugetul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți. 

Dacă pornesc de la premisa că îl iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi, asta înseamnă să îmi restricționez, în anumite privințe, libertățile sau pretențiile. Sunt dispus să cedez un anumit teritoriu, pe care îl consider important, dar la care renunț în mod conștient, tocmai pentru a-l proteja pe celălalt.

Emanuel Conțac:

Am fost cu părinții mei la spital când s-au îmbolnăvit de COVID și nu mai erau paturi unde să poată fi internați. A trebuit să mergem în seara aceea acasă, cu un gust extrem de amar. Ni s-a spus Reveniți mâine, dacă se fac externări, poate găsim un loc. Am avut atunci înțelegerea, într-un context foarte dur, că dacă toată lumea are pretenția să i se apere libertățile de mișcare și tot ce ne-am dori să avem în continuare, sistemul medical, care în România oricum este foarte învechit și inadecvat, ar colapsa. Mi-am dat seama că nu putem să avem așteptarea să trăim la fel ca înainte, fără niciun fel de restricție, și că trebuie noi să fim dispuși să facem acest efort de ajustare a vieții în condiție de pandemie.

– Ați scris că „vaccinatul și nevaccinatul sunt ca doi ghețari ale căror vârfuri nu se pot apropia, din motive evidente: fiecare poartă, în partea nevăzută, aflată sub apă, un gabarit imens care face imposibilă «întâlnirea la vârf»”. A devenit imposibil dialogul în acest punct?
– S-a ajuns la un punct în care taberele, deși probabil nu sunt doar două, sunt mai multe, nu se pot auzi. Fiecare are la bază, în subsol, un bagaj informațional pe care nu îl poate prezenta și care nu se vede, dar care constituie balastul în virtutea căruia nu îl mai poate întâlni pe celălalt. 

Din martie, de când au început restricțiile și am început să comentez pe Facebook ceea ce se întâmplă, am purtat discuții nesfârșite cu oameni din cercul de cunoștințe pe această temă și am văzut că unii sunt incapabili să se concentreze pe un subiect care este atât de complex, cu atâtea fațete. În mod fatal, ajung să decupeze din această realitate o singură chestiune, să se agațe de ea și să nu renunțe sau să își selecteze informațiile dintr-o singură sursă predilectă, ajungând într-un soi de fundătură informațională. Oricâte argumente s-ar aduce, ele nu mai ajung la tabăra opusă. Sigur, sunt conștient că și eu pot avea o anumită predilecție pentru informație, dar încerc să ascult și publicații mai conservatoare, citesc și presă străină, și mai de stânga, și mai conservatoare. 

– Dacă dialogul nu e posibil între tabere, ce mai rămâne de făcut? 
– Probabil vom trage ponoasele în săptămânile următoare. Realist vorbind, va urma un dezastru, vom bea paharul acesta amar ca societate și vom vedea consecințele, și poate că unii își vor schimba viziunea văzând care sunt consecințele atunci când nu înțelegem în profunzime acest fenomen și felul în care trebuie abordat. 

S-ar putea, cum s-a întâmplat în ultima vreme, ca mai multe persoane să decidă să se vaccineze văzând ce se întâmplă în secțiile care sunt supraaglomerate și văzând felul în care mor oameni care ar mai avea zile de trăit, dacă nu ar ajunge în situația aceasta disperată. 

– Cum s-au poziționat liderii religioși din zona neoprotestantă pe subiectul vaccinării? Au existat poziții oficiale privind vaccinarea?
– Eu fac parte din Biserica Penticostală. Nu a existat o poziție oficială din partea confesiunii. Impresia mea e că cei mai mulți lideri își dau seama că subiectul e atât de controversat, încât ar dezbina comunitățile și ar aduce o polarizare și mai mare dacă s-ar lua poziții tranșante în direcția susținerii vaccinului.

Din câte știu eu, a existat un comunicat al Asociației Medicilor Creștini, care provin în bună măsură din spațiul neoprotestant. Ei au susținut ideea că vaccinul e important și că nu trebuie să ne speriem. Acea declarație a suplinit parțial nevoia unei comunicări mai oficiale.

Însă pastorii la nivel individual, în funcție și de convingerile lor, unii dintre ei au avut în biserică mesaje în care le-au spus oamenilor că e important vaccinul, că nu trebuie să ne speriem, că nu are nimic apocaliptic în el, nu înseamnă o lepădare de creștinism sau de principiile credinței. Însă descoperim cu surprindere că există factori de influență mai puternici, care ajung la mințile oamenilor și care, de fapt, întrec în greutate ceea ce poate spune un pastor de la anvon. Autoritatea pastorală nu este suficientă pentru a contracara ceea ce oamenii citesc pe Facebook sau primesc pe WhatsApp.

Cred că mai e un alt factor semnificativ în cazul confesiunilor minoritare. În perioada interbelică și în perioada antonesciană, credincioșii neoprotestanți au fost persecutați, uneori și pentru că s-au făcut presiuni din zona Bisericii Ortodoxe. Pot lua ca exemplu generația bunicilor mei, care s-au convertit în anii 40 sau după război și care au avut de întâmpinat ostilitate din partea majorității ortodoxe.

Experiența aceasta a persecuției pe motive religioase din partea unui stat autoritar îi face pe neoprotestanți mai sensibili la orice încercare a statului de a interveni într-o zonă care se suprapune parțial cu convingerile acestea intime.

Emanuel Conțac:

Pentru mulți nu este doar o chestiune de sănătate, ci și ceva ce ține de libertatea personală. Cred că și aici intervine un factor de suspiciune, că statul sau guvernul își arogă puteri prea mari în raport cu ceea ce ar trebui să decidă omul în dreptul lui. Eu cred că nu e o teamă justificată asta, pentru că nu are de-a face cu religiosul în sine. Are de-a face cu o situație de pandemie și cu un virus care va continua să circule probabil mult și bine, dacă nu se intervine cu o politică mai coerentă.

– Ați urmărit poziționarea Bisericii Ortodoxe pe tema vaccinului?
– Inițial am avut impresia că Biserica Ortodoxă este mai deschisă în a transmite ideea că vaccinarea este în regulă, că nu are de-a face cu credința, ci este un act medical. Apoi, am sesizat niște voci stridente care spuneau că vaccinul are efecte negative, că cine se vaccinează va avea solzi, că se va îmbolnăvi, că va face tot soiul de boli. Astea vin, așa cum înțeleg eu lucrurile, dintr-o zonă pe care eu o percep ca fiind foarte radicală, antieuropeană și antioccidentală. Eu sunt critic uneori față de ce văd în Occident, dar sunt foarte convins că locul României este în Europa. 

Cred că vocile acestea din spațiul ortodox, care vin din zona mai radicală, ajung să domine discursul sau să fie preluate în mass-media, poate și pentru că sunt neobișnuite, și estompează vocile mai echilibrate, mai raționale ale celor care merită să fie auziți mai mult.

Emanuel Conțac:

– Există alte voci relevante în zona neoprotestantă care să se exprime public provaccin?
– Peisajul este destul de divers. Există și voci publice care au comentat negativ vaccinul și care au făcut și lobby împotriva introducerii vaccinării obligatorii. Senzația mea este că majoritatea celor din spațiul neoprotestant au, mai degrabă, rezerve față de vaccin, presupun că eu nu sunt reprezentativ pentru felul în care gândește în ansamblu acest spațiu. Dar cred că este important să spunem ceea ce credem, mai ales dacă suntem în zona aceasta academică, și să ne asumăm riscul de a fi stigmatizați sau ostracizați. Face parte din vocația noastră. Bun, și intelectualii pot să fie mimetici, să cedeze de frică, dar deocamdată nu ar trebui să am rezerve în privința aceasta. Voi spune mereu ceea ce cred și voi suferi consecințele de rigoare. 

Citește și: Filmări de la o premieră în bisericile noastre: Un medic chemat de preot le vorbește credincioșilor despre nevoia de vaccin

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro