“Zborul Wizz Air W6 3131 de la Bucureşti la Milan Bergamo (n.r.-Italia) a revenit pe Aeroportul Băneasa, la scurt timp după decolare, aterizând în siguranţă. Căpitanul a decis să întoarcă aeronava deoarece un panou de acces al unuia dintre motoare s-a desprins. Evenimentul nu a afectat funcţionarea aeronavei. Siguranţa pasagerilor nu a fost pusă în pericol”, a declarat Attila Dankovics, director de comunicare Wizz Air, conform Mediafax. Evenimentul, petrecut miercuri 30 noiembrie, nu a fost foarte grav, însă imaginile surprinse pe aeroport de un cititor al Libertăţii sunt şocante.
Desprinderea capotei a scos la iveală toate subansamblurile motorului. Imaginea cu ţevile, pompele sau computerele ascunse sub fuselaj nu e una tocmai obişnuită şi dă oricui fiori, mai ales dacă ne gândim că piesele au fost expuse, în aer, unei presiuni şi temperaturi extreme. Avionul Airbus A320 s-a comportat impecabil, piloţii reuşind să aducă aparatul la sol fără probleme. Evenimentul e investigat, fiind bănuit un defect sau neatenţia unui tehnician care a uitat să închidă cum trebuie capota după verificare.

Din fericire, bucăţile desprinse nu au provocat nici o pagubă la sol. Din imagini, se poate vedea că respectiva piesă a fost smulsă violent, fiind făcută bucăţi, întrucât totul s-a petrecut la o viteză de aproximativ 200 km/h    –   FOTOGRAFII trimise de cititori

 
 

Urmărește-ne pe Google News