ComenteazăGrenoble (2000-2002), Biarritz (2002-2004) si Perpignan. Acesta este traseul lui Ovidiu Tonita (27 de ani) prin cel mai puternic campionat de rugby, cel din Franta. De loc din Barlad, provenit dintr-o familie numeroasa, cu venituri infime, jucatorul din linia a treia a Romaniei a gasit in acest sport cel mai simplu mod de a scapa de traiul modest. ‘Ati venit aici pentru mine? Incredibil… Sa stiti ca nu sunt deloc un personaj, ne-a intampinat, inocent, rugbystul.
Din contra, insa. Ovidiu are o poveste halucinanta. ‘Am citit si eu la voi istoria lui Goian. Si la mine acasa a fost la fel. Am plecat de jos de tot, de la zero…, spune Tonita, care traieste in Perpignan, un orasel franco-catalan, pitit la limita Pirineilor si in buza Marii Mediterane. Parintii au trudit din greu sa le asigure un trai rezonabil celor 6 copii, 4 surori si un frate. La 16 ani, Ovidiu muncea deja din greu la Barlad: ‘Ma duceam la scoala, apoi mergeam la o firma, sa incarc si sa descarc baxuri de suc. Lucram si de noapte. Eram voinic, aveam carca buna, cum se zice. In lunile bune, adunam si 1.000 de lei. O parte importanta o dadeam acasa!.
Rugby? Habar nu avea de sportul asta: ‘Facusem doar cateva luni de judo, fiind adus la sala de niste vecini. Si totusi? ‘Un antrenor m-a vazut pe strada, pur si simplu. „Bai, baiete, esti cat un munte, esti bun de rugby. Nu vii sa joci la Rulmentul?”, mi-a zis. A tras cateva zile de mine si m-am dus la teren. Insa chiar la primul antrenament si-a rupt unul mana, eu m-am speriat si am fugit acasa!. Antrenorul nici ca-l lasa in pace: ‘Patru luni, omul asta a venit zi de zi la parintii mei, sa-i convinga ca rugby-ul e ceea ce-mi trebuie. Mama nu ma lasa, zicea ca are nevoie de mine la oi si la mai cine stie ce. Cuvantul tatei a contat, insa.
Implinise 17 ani cand a inceput sa-i placa balonul oval. ‘Stiti cum e. Eu, baiat de la tara, am prins gustul. Erau antrenamente grele, dar si mancare gratis, cantonamente, discoteci. Era ca o vacanta pentru mine. Pana sa mergem intr-un stagiu la Sovata, eu nu iesisem din Barlad! Am lasat scoala deoparte si slujba la o firma de constructii pe care o luasem si am mancat numai rugby pe paine.
La 19 ani, in nationala!
Ceea ce a urmat a fost ametitor. Intr-un an a ajuns la loturile nationale de juniori si tineret, iar la 19 ani era deja in prima echipa a ‘stejarilor. Aproape incredibil, devenise atat de repede atat de bun incat in 1999 a fost luat in lotul pentru Cupa Mondiala din Irlanda! N-a jucat nici un meci acolo, erau Slusariuc si Nedelcu in fata lui, insa timpul mai avea rabdare…
Are contract de 10.000 € pe luna
Prezent cu Romania la trei Cupe Mondiale (1999, 2003, 2007), Ovidiu a prins in 2004 un contract bun la Perpignan, de 10.000 de euro pe luna. In 2006, si-a prelungit angajamentul cu inca doua sezoane. In rugby-ul francez, suma este medie. Sud-africanul Percy Montgomery, campion mondial care joaca la Perpignan, are cel mai mare salariu lunar din Top 14, 35.000 de euro pe luna.
Fondat in 1993, USA Perpignan a cucerit 6 titluri si trei cupe. Cu un buget anual de 6.000.000 de euro, ‘ros-galbenii au ca obiectiv titlul in Franta si accederea in finala Cupei Europene.
A jucat un meci intr-un picior
La Grenoble, colegii il poreclisera ‘Piatra, la Biarritz i-au zis ‘Autobuzul din Carpati, acum i se spune ‘Dinamita sau ‘Stanca. ‘Mai degraba mi-ar spune „Nebunul”. Din 2005, tot am probleme la ligamentele laterale interne de la genunchiul stang. Acum cateva saptamani, accidentarea a recidivat, insa echipa avea nevoie de mine. Si m-au chemat de acasa intr-un picior, sa joc un meci cu Burgoin. S-a terminat 3-3 (!), lumea m-a ovationat, dar acum trebuie sa stau 5 saptamani departe de gazon.
De la Barlad, la Grenoble
Remarcat intr-un meci-test Romania – Franta, Ovidiu s-a transferat in 2000, la 20 de ani, de la Rulmentul Barlad direct la clubul francez Grenoble!
„N-am avut mancare in cantonament”
Nationala de rugby a Romaniei a facut o Cupa Mondiala mai degraba modesta. A cedat greu cu Italia (18-24), a invins chinuit Portugalia (14-10), a pierdut clar la Scotia (0-42) si Noua Zeelanda (8-85).
Libertatea: Se putea mai mult la turneul final?
Ovidiu Tonita: Sigur, mai ales c-a fost cam toata crema jucatorilor romani. Poate exceptandu-l pe Mitu, care avea o problema personala cu antrenorii, si pe Balan, care s-a accidentat.
Puteam invinge Italia?
Da! Insa am avut de suferit din cauza stagiului de pregatire dinaintea competitiei. Pai urcam pe munte, iar sus primeam cate un sandvis cu sunca si atat! Altadata se putea, in 2003 erau firme specializate care ne aduceau mancare sus! Am ajuns in Franta sleiti fizic. Cu peninsularii a contat mult si faptul ca n-am avut un transformer de meserie, care s-o dea la bete cu ochii inchisi.
Cu Scotia?
Cu Scotia am fost moi de tot spre final. Tot fizic. Venisem prea tarziu la Edinburgh, unde era frig, de la cele 25 de grade din Franta. Lipsa de organizare si de disciplina…
Noua Zeelanda?
Acolo am facut tot ce am putut. E greu sa joci in fata unei combinatii formidabile de forta, viteza si tehnica. Trebuie sa fii concentrat la maximum in fiecare secunda, altfel esti aruncat de nu te vezi dintr-o parte in alta, ca un balot de paie.
Antrenorii francezi cum erau?
No comment!
Ce viitor avem?
Trebuie sa creasca mult campionatul intern. Sa capete baietii din tara experienta in meciurile internationale. Altfel e greu. Pai, noi aici avem cate doua antrenamente in fiecare zi, acasa, daca fac unul…