Neurochirurgul în vârstă de 82 de ani, care a operat aproape 40.000 de pacienţi, voia, la începutul lunii martie, să îşi vândă apartamentul pentru a-şi putea publica două cărţi de specialitate. Abia în urmă cu două săptămâni, medicul a reuşit să găsească o soluţie şi a predat manuscrisele la Editura Academiei Române.
“Academicianul Dumitru Radu Popescu, directorul editurii, mi-a promis că îmi face rost de tot ce trebuie şi nu voi plăti nimic pentru ambele volume”, a declarat acad. Leon Dănăilă, care îşi va putea păstra astfel apartamentul.
În urmă cu trei ani, acesta a mai achitat 130.000 de lei pentru publicarea celor trei volume ale tratatului “Functional neuroanatomy of the brain”, însă mare parte din tiraj se află acum pe canapeaua din cabinetul său.