La I wonder, fiecare cadou se transformă într-o donație pentru copiii grav bolnavi pe care Fundația Ringier îi susține prin tratamente, operații sau deplasări către centre medicale de specialitate. Ne bucurăm de fiecare dată când aflăm despre prichindei generoși, cum a fost cazul Mariei, fetița care și-a dorit să ajute de ziua ei alți copii. Așa se face că părinții ei i-au împlinit dorința, cu ajutorul cadourilor deosebite de pe www.iwonder.ro – Maria și invitații săi s-au bucurat de înghetață artizanală de la Moritz Eis, iar banii pentru acest cadou au ajuns la micuții care luptă zi de zi cu forme rare de cancer.
Înghețata Moritz Eis este preparată după meode tradiționale și cuprinde nenumărate sortimente, precum căpșuni, mentă, piersică, lămâie, portocală – la care se adaugă diverse mixuri ingenioase. I wonder este primul magazin din România cu scop caritabil. Cadourile unicat, obiectele cu autograful personalităților sau experiențele inedite se transformă la final în donații.