„Am imobilizat temporar la Barcelona un iaht aparţinând unuia dintre principalii oligarhi ruşi, cu valoare de aproximativ 140 de milioane de dolari şi o lungime de 85 de metri, iar altele urmează să vină”, a informat Pedro Sanchez, într-un interviu televizat.

Ministerul Transporturilor din Spania a transmis într-un comunicat că, dacă, după cum se suspectează, autoritățile stabilesc că „nava aparține unei persoane sau unei companii incluse în lista de sancțiuni impuse Rusiei de către Consiliul European, atunci superiahtul va fi imobilizat până la noi ordine”.

Potrivit unor surse Reuters, citate de The Guardian, este vorba despre iahtul „Valerie”, care ar aparține lui Serghei Cemezov, fost ofițer KGB, actual şef al conglomeratului rus din industria de apărare Rostec.

Serghei Cemezov apare pe listele oligarhilor ruşi sancţionaţi de Statele Unite şi Marea Britanie încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Aceasta este prima „imobilizare provizorie” a unui iaht de către autoritățile spaniole, în cadrul sancţiunilor împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei, a mai transmis Ministerul Transporturilor din Spania.

Sâmbătă, poliția italiană a anunțat că a confiscat vile și iahturi în valoare de cel puțin 140 de milioane de euro de la patru oligarhi ruși vizați de sancțiuni după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News