Ambarcațiunea de lux a fost vândută unui cumpărător al cărui nume nu a fost dezvăluit, pentru suma de 37,5 milioane de dolari, aceasta fiind prima astfel de vânzare de când Rusia a declanșat invazia în Ucraina, la sfârșitul lunii februarie.
Iahtul este dotat cu o piscină, o sală de cinema 3D, o sală de sport, un jacuzzi și un spa complet echipat. El nu a fost însă vândut în beneficiul Ucrainei, ci pentru banca de investiții din SUA, JP Morgan, care susține că oligarhul rus îi datorează 20,5 milioane de euro.
Iahtul a fost confiscat de autoritățile din Gibraltar în martie, după o cerere de judecată din partea JP Morgan. Biroul Mareșalului Amiralității, o filială a curții supreme din Gibraltar, a supravegheat licitația sa în august, în cadrul căreia au fost depuse 63 de oferte.
Până în luna martie a acestui an, Dmitri Pumpyansky a fost proprietarul și președintele producătorului de țevi de oțel OAO TMK, furnizor al companiei energetice de stat ruse Gazprom.
Marea Britanie a impus sancțiuni pe numele lui Pumpyansky, în contextul războiului din Ucraina, precizând că miliardarul este unul dintre oligarhii „cei mai apropiați de Putin”. Averea sa este estimată la peste 1,9 miliarde de dolari. El a fost vizat și de sancțiunile UE și SUA.
Denumit inițial Piața Roșie, iahtul care i-a aparținut lui Pumpyansky a fost construit în 2013 de Dunya Yachts, în Turcia, iar de designul său s-a ocupat Alberto Pinto.
Ambarcațiunea de lux putea fi închiriată pentru 558.500 de dolari pe săptămână.
Foto: Twitter / Nexta