Ocupaţi cu campania, deputaţii şi senatorii nu vor veni săptămâna viitoare la muncă.

Aleşii neamului au fentat din nou bunul-simţ şi au decis ca săptămâna viitoare să se dedice doar activităţilor în teritoriu, lucrărilor în comisii sau studiului individual. Mai precis, să chiulească de la serviciu şi să plece cu alde Băsescu, Antonescu sau Geoană în campanie electorală.

Fără nici un fel de jenă, aleşii neamului chiulesc de la muncă, dar nu uită să-şi bage toţi banii în buzunar. Ei au votat ca săptămâna viitoare să aibă doar “activităţi în teritoriu”, “studiu individual” sau “muncă în comisiile de specialitate”, adică să poată lipsi din Parlament şi să se ducă în campania electorală, unde trebuie să fie văzuţi alături de candidaţii la preşedinţie, pentru a nu fi suspectaţi că “trădează” cauza partidului. La un calcul simplu, dacă ar fi avut bunul-simţ să-şi ia concediu fără plată, în săptămâna 16 – 20 noiembrie, când vor munci chipurile în teritoriu, cei 471 de aleşi ai neamului ar fi economisit câte 1.500 de lei de căciulă, adică peste 700.000 de lei (170.000 de euro) din banul public.

Suma care nu ar fi intrat în buzunarele parlamentarilor ar fi putut fi folosită pentru a achiziţiona alimente sau medicamente pentru bolnavii din spitalele româneşti.4213-199445-ong.jpg

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Criticaţi de ONG-uri

Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi Asociaţia Tinerilor cu Atitudine Civică (ATAC) au solicitat parlamentarilor în urmă cu o lună ca pe perioada campaniei să intre în concediu fără plată. “Ceea ce am solicitat noi era un lucru de bun-simţ. Nu poţi să fii plătit dacă nu mergi la muncă. Ştiam, din experienţa anilor trecuţi, că în timpul campaniei aleşii chiulesc şi de aceea trebuia să intre în concediu fără plată”, a declarat Bogdan Diaconu (foto), liderul ATAC.

Guvernul Boc II, abilitat să elaboreze bugetul

Deputaţii au adoptat legea care permite Guvernului Boc II, demis în urma unei moţiuni de cenzură, să iniţieze proiectul de buget pe 2010. Decizia modificării actului normativ care interzicea unui guvern demis de Parlament să iniţieze proiectul de buget pe anul viitor a fost luată după ce reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au anunţat că vor oferi a treia tranşă din împrumutul acordat ţării noastre doar după ce va fi votat bugetul pe 2010.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
FANATIK.RO
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI